La Constanța Care este prima acțiune sportivă care marchează Anul European al Cetățenilor
La Constanța: Care este prima acțiune sportivă care marchează Anul European al CetățenilorPentru a marca și prin acțiuni sportive anul 2013 ca fiind „Anul European al Cetățenilor"- un an care celebrează două decenii de la introducerea cetățeniei europene prin Tratatul de la Maastricht - Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța organizează în parteneriat cu Universitatea Maritimă prima acțiune sportivă din an, cu participarea studenților de la UMC la o competiție de bowling.
„Această acțiune este prima din cadrul Cupei Unirii și are un dublu obiectiv: pe lângă cel al implicării cât mai multor tineri, și nu numai, în competiții sportive variate, la care să participle cu plăcere și pe care să le considere o alternativă binevenită de petrecere a timpului lor liber, ne dorim să atragem atenția asupra faptului că este datoria și dreptul lor de a se exprima în calitate de cetățeni europeni, de a beneficia de drepturile derivate din acest fapt și de a fi ascultați!", a declarat Claudiu Teliceanu, Directorul Executiv al DJST Constanța.
Organizatorii acestei inițiative sunt UMC, DJST Constanța, CS Admar Costinești și Lake View Constanța, iar evenimentul va avea loc vineri, 11 ianuarie, începând cu orele 13.00, în cadrul Centrului Sportiv Lake View de pe bulevardul Mamaia.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp