Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:48 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La ROMEXPO are loc lansarea candidaților PMP pentru alegerile europarlamentare. Traian Băsescu deschide lista (galerie foto)

ro

20 Apr, 2019 14:34 2003 Marime text
În această după amiază la ROMEXPO în București are loc lansarea candidaților PMP pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. 

Toţi cei care se află pe această listă sunt exclusiv membri ai PMP şi ocupă funcţii la nivel de partid. Printre aceștia se află fostul președinte al României, Traian Băsescu, dar și deputatul Robert Turcescu. 

Primele 10 locuri sunt ocupate de:

Traian Băsescu – senator, preşedinte de onoare al PMP
Eugen Tomac – profesor, deputat, preşedinte PMP
Ioana Constantin – consultant management şi comunicare, doctorand, secretar general adjunct al PMP
Robert Turcescu – deputat PMP
Marius Paşcan – lector universitar, deputat, preşedinte executiv al PMP
Simona Vlădica – lector universitar, doctor în psihologie, preşedinte PMP Călăraşi
Teodora Desagă –consilier parlamentar, consilier local oraş Bragadiru
Petru Movilă – deputat, vicepreşedinte PMP
Cătălina Bozianu – deputat, preşedinte al Organizaţiei de Femei a PMP

Cătălin Bulf – antreprenor, consilier judeţean, preşedinte PMP Argeş şi vicepreşedinte PMP la nivel naţional
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii