Laureat al premiului Nobel, mort la 85 de ani. "A fost un gigant..."
Laureat al premiului Nobel, mort la 85 de ani. "A fost un gigant..."
Scriitorul britanic Vidiadhar Surajprasad Naipaul, laureat cu Nobel pentru Literatură în 2001, a murit la vârsta de 85 de ani, a anunţat sâmbătă familia sa, citată de AFP, precizează News.ro.
"A fost un gigant în tot ceea ce a realizat şi a murit înconjurat de cei pe care îi iubea, trăind o viaţă plină de creativitate minunată şi de iniţiativă", a declarat, într-un comunicat, soţia sa, Lady Naipaul.
Vidiadhar Surajprasad Naipaul - pictor al exilului, al micilor oameni şi al imperiilor în decădere - este autorul a mai mult de 30 de lucrări.
Născut pe 17 august în Port of Spain, capitala Trinidad şi Tobago, dintr-o familie de imigranţi indieni, a studiat literatura engleză la Universitatea din Oxford, înainte de a se stabili în Anglia, în 1953.
Şi-a consacrat o mare parte din viaţă călătoriilor şi a devenit un simbol al exilului în societatea contemporană.
Decernându-i premiul Nobel în 2001, Academia suedeză l-a descris pe V.S. Naipaul "un scriitor cosmopolit" şi "pentru că a combinat genurile literare în propriul stil".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp