Le cerea studenților câte 350 de lei Profesor universitar din Ploiești, prins în flagrant după ce a primit mită
Le cerea studenților câte 350 de lei:Profesor universitar din Ploiești, prins în flagrant după ce a primit
06 Sep, 2016 14:08
ZIUA de Constanta
1738
Marime text



În fapt, la data de 3 septembrie, mai mulți studenți care nu promovaseră examenul la materia predată de M.A.C. s-au prezentat la universitate, în vederea participării la „consultații” organizate de suspect. Cu această ocazie, studenții au strâns 38.500 de lei, sumă ce urma să fie predată profesorului, în vederea promovării examenului, acesta acceptând promisiunea remiterii banilor respectivi.
În ziua susținerii examenului de restanță, M.A.C. a pus la dispoziția studenților rezolvarea subiectelor. Ca urmare, profesorul a solicitat reprezentantului studenților să-i remită 17.150 de lei, din suma acceptată inițial, respectiv câte 350 de lei pentru fiecare dintre cei 49 de studenți prezenți la examinare.
Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus faţă de M.A.C. punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită şi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore, iar astăzi urmează să fie prezentat instanței de judecată competente cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 zile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii