Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:52 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lecţia miliardarilor din Top 500 banii nu se mai fac în România

ro

29 Sep, 2010 00:41 2499 Marime text

2zqp111z.jpgDinu Patriciu, Frank Timiş şi Veronica Guşă de Drăgan sunt printre puţinii miliardari care şi-au sporit considerabil averea pe timp de criză. Motivul principal: au ales să investească masiv peste graniţă

Cel mai bogat român, în 2010, este Dinu Patriciu. Patrimoniul său a sporit faţă de anul precedent, cu circa 100 de milioane de euro, până la nivelul de 2,3 miliarde de euro, conform clasamentului Forbes România. Media, retailul, sistemul bancar şi fondurile private de investiţii sunt domeniile în care omul de afaceri a investit în ultimul an.

Un alt câştigător al acestei perioade este ocupantul locului secund, Frank Timiş, părintele proiectului Roşia Montană. În plină criză, averea sa a crescut cu circa 900 de milioane de euro până la nivelul de 1,1 miliarde de euro. Avansul spectaculos este pus pe seama evoluţiei companiei African Minerals, unde deţine o participaţie de 14,9%. Firma, listată la bursa londoneză, a descoperit recent un important zăcământ de minereu de fier.

Locul al treilea este ocupat, la egalitate, de familia Adamescu şi de miliardarul Ioan Niculae, cu averi cotate între 900 şi un miliard de euro. Printre activele lui Dan Adamescu se numără hotelul Rex din Mamaia, complexul comercial Unirea Shopping Center din Capitală, dar şi un pachet de 15% din acţiunile retailerului de electrocasnice Flamingo. Ioan Niculae, patronul de la Interagro, deţine circa 50.000 de hectare de teren agricol, dintre care 12.000 sunt în proprietate. Pentru prima oară în top cinci apare şi o femeie.

Veronica Guşă de Drăgan şi-a dublat patrimoniul, până la nivelul actual de 800-900 de milioane de euro. Ea este moştenitoarea lui Iosif Constantin Drăgan, a cărui soţie a fost timp de 13 ani. În momentul căsătoriei Veronica avea 22 de ani, în timp ce soţul ei avea 78 de ani. În ansamblu, averile miliardarilor români sunt erodate de criză şi în 2010. Ritmul în care aceştia "au sărăcit" este însă de doar 1,7%, considerabil mai puţin decât scăderea economică la nivel naţional, estimtă la 7,1%.

Patriciu: "Banii sunt laşi şi fug"

O tendinţă care se conturează în 2010 este aceea că oamenii de afaceri cu businessuri şi averi în expansiune au tot mai puţin de a face cu România. Minereul de fier african al lui Frank Timiş, companiile listate sau nelistate pe bursele din Marea Britanie şi Germania i-au adus omului de afaceri un avans consistent al finanţelor persoanale. Tot pe pieţe externe mai prietenoase a pariat şi Dinu Patriciu. A preluat controlul a două fonduri de investiţii care deţin proprietăţi în Germania, dar şi în Suedia, Franţa, Olanda sau Belgia. Investeşte în piaţa imobilară din Georgia, dar şi în sistemul bancar al acestei ţări. "În marile centre de afaceri atunci când vorbeşti de investiţii în România eşti privit cu neîncredere. Iar banii sunt laşi şi fug. Nu vor reveni în România decât în momentul în care vom avea stabilitate", a declarat Dinu Patriciu.

O părere similară este exprimată şi de miliardarul Ovidiu Tender, ocupantul locului al cincisprezecelea în topul Forbes, posesorul unei averi estimate la 300 de milioane de euro."România a devenit o ţară dificilă pentru un om de afaceri. Putem însă merge şi în alte locuri, putem pleca", afirmă Ovidiu Tender care a început extinderea businessurilor sale către Serbia cu ani în urmă. Totodată, cea mai mare companie din grupul său de firme, Prospecţiuni, este deja o prezenţă în Iran, Maroc sau Senegal.

Edward Popescu Strohlen, cel mai tânăr miliardar român

La numai 27 de ani, Edward Popescu Strohlen are o avere personală estimată la 25 de milioane de euro şi este cel mai tânăr miliardar din top. Activează însă pe o piaţă care se confruntă cu dificultăţi, cea imobiliară. În prezent, coordonează o investiţie de circa 20 milioane de euro într-un proiect de real estate din Bucureşti. Însă, cel mai bogat miliardar, încă tânăr, poate fi considerat Dragoş Bîlteanu. Are 33 de ani şi 72-75 de milioane de euro. Domeniul său de activitate este comerţul cu energie. Fotbalistul Cristi Chivu (30 de ani) este unul dintre norocoşii cărora salariul şi bonusurile îi aduc statutul de miliardar. Averea lui este estimată la 15-16 milioane de euro.

Cele mai bogate femei din România: Veronica Guşă de Drăgan şi Carmen Adamescu

Cea mai bogată doamnă, posesoare a cetăţeniei române, nu locuieşte în România. Veronica Guşă de Drăgan ţine frâiele afacerii ButanGas, moştenite de la soţul ei. Are 37 de ani şi o avere estimată la 800-900 de milioane de euro. Grupul de firme pe care îl controlează este prezent în nouă ţări europene şi în una asiatică.

Prezenţa unei femei în rândul miliardarilor români este una excepţională. Numai 30 de oameni de afaceri de sex feminin s-au strecurat în topul celor 500 de bogaţi autohtoni. Iar Camelia şi Corina Voiculescu se numără printre acestea. Ele au preluat încă din 2006 trustul tatălui lor, Dan Voiculescu şi, conform Forbes, averea lor însumează 175-180 de milioane de euro. Din clasament nu lipsesc nici soţiile care se implică în businessurile familiei: Carmen Adamescu sau Măriuca Talpeş.

Cartonaş roşu pentru patronii din fotbal. Becali doar pe locul 22


În 2010 s-a consemnat şi cea mai abruptă ieşire din top. De la 100 de milioane de euro, la mai puţin de 7-8 milioane de euro, atât cât este pragul de intrare în clasamentul Forbes. Arestul lui Cornel Penescu a pus la grea încercare afacerile familiei. Închiderea unui hipermarket al grupului Pic, vânzarea a numeroase proprietăţi au făcut din fostul patron al echipei de fotbal FC Argeş un contra-exemplu de business. Şi Alin Şimota, cu afaceri imobiliare şi în domeniul sportului cifrate în 2009 la 25 milioane de euro, a dispărut din rândul primilor 500 de miliardari ai României.

Nici unui alt proprietar de club de fotbal nu i-a mers grozav anul acesta. Cu o avere cotată în 2008 la 700-750 de milioane de euro, George Becali, patronul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, este acum de trei ori mai sărac, conform datelor Forbes. Estimarea patrimoniului său actual se cifrează la numai 200 de milioane de euro.

Sursa: Gandul.info

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii