Legea vaccinării obligatorii scoate oamenii în stradă. Lanț uman în jurul Parlamentului României

29 Oct, 2017 17:28
ZIUA de Constanta
2891
Marime text
Duminică, 29 octombrie, de la ora 14.00, în Piața Constituției, a avut loc o nouă acțiune de protest la care au participat mai multe asociaţii având ca temă proiectul legii vaccinării, care a primit luni votul pozitiv al Senatului României. Apoi, protestatarii s-au strâns într-un lanţ uman în jurul Parlamentului României.
Potrivit APC Romania, la protest au participat următoarele organizaţii: Asociaţia Pro Consumatori, Asociaţia Pro Decizii Informate, Asociaţia Lion Mentor, Alianţa Părinţilor din România, Asociaţia Christiana, Asociaţia pentru Apărarea Dreptului la Proprietate şi Sănătate al Cetăţeanului, Asociaţia Învaţă să zbori şi Alianţa pentru Demnitate Naţională.
Totodată, va mai fi organizat un protest în ziua de 31.10.2017, între orele:
10.30 -11.30 se va picheta sediul ALDE,
12.00 -13.00 se va picheta sediul PSD,
14.00 -15.00 se va picheta sediul PNL,
respectiv în ziua de 01.11.2017, între orele:
11.00 -12.00 se va picheta sediul USR,
13.30 -14.30 se va picheta sediul PMP,
15.30 -16.30 se va picheta sediul UDMR,
Potrivit APC Romania, aceste acţiuni se vor concretiza prin depunerea unui memoriu referitor la prevederile neconstituționale ale Proiectului de Lege privind vaccinarea persoanelor în România, votat în Senatul României și care urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților.
Proiectul de lege prevede vaccinarea obligatorie atât a copiilor, cât și a adulților, cu prioritate a personalului medical și din educație, fără o limitare a numărului de doze și fără testări prealabile. În plus, legea condiționează accesul copiilor în instituțiile de învăţământ de efectuarea unei scheme obligatorii de 8 vaccinuri.
Proiectul de lege prevede sacțiuni pentru cetățenii și medicii care au alte opinii decât cea acceptată oficial.
Pe lângă implicațiile etice și medicale, proiectul de lege are consecințe și la nivel financiar. Costurile implicate de vaccinarea propriilor angajați vor fi suportate de către angajatori, iar achiziția de vaccinuri este exceptată de la legea achizițiilor publice.
În urmă cu o săptămână au fost organizate acțiuni de protest în mai multe orașe ale țării, printre care Constanța, Bacău, Timișoara, Craiova, Cluj, Iași etc. Chiar dacă numărul participanților din fiecare oraș nu a depășit câteva sute, este vorba de mii de oameni care realizează că o lege care dă dreptul statului să dispună de corpul unei persoane creează un teren propice instalării unui regim de tip totalitar în România, mai transmite APC Romania.
Proiectul de lege încalcă mai multe articole din Constituția României și din Codul Civil, cu privire la dreptul persoanei de a dispune de propriul corp, dar și prevederi ale unor tratate intrenaționale la care România este parte. De asemenea, vine în contradicție directă cu Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România.
Sursa foto şi text: APC Romania

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii