Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:03 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ Medgidia pe locul I. Iată la ce competiţie

ro

21 Aug, 2018 13:49 3902 Marime text
În centrul de agrement Luminita – Eforie Nord a avut loc, în perioada 13-19 august, etapa finala a proiectul pilot ”Tineri impotriva Corupției - Gândesc, Vorbesc și Acționez Pro-Integritate”, proiect ce a demarat cu o prima etapa la Piatra Neamt, urmat de o a doua etapa la Sibiu.

Scopul proiectului a fost cultivarea unei atitudini critice, logice și raționale în rândul tinerilor, conștientizarea valorilor cetățeniei active și democratice, prin înțelegerea informată a realităților sociale, susținerea dialogului interetnic și a nondiscriminării, dezbaterea argumentată și exersarea atitudinii tolerante și deschise față de diferențele sociale, etnice, economice, de sănătate, de gen etc., care pot constitui bariere în comunicare.

Competitia a avut la start un numar de 15 echipaje de tineri (4 participanți într-un echipaj) din județele Neamt, Sibiu si Constanta ce au dezbătut teme de interes din domeniu, contribuind astfel la formarea, dezvoltarea şi exersarea competențelor de gândire critică și de comunicare în spațiul public, precum şi la dezvoltarea atitudinilor social-civice democratice a tinerilor participanti.

După terminarea competiției, pe locul întâi s-a clasat echipajul aparținând Liceului Teoretic “Nicolae Bălcescu” Medgidia, coordonat de profesorul Marius Furtună, locul al doilea a fost ocupat de echipajul Liceului Teoretic “Octavian Goga”  Sibiu, coordonat de profesorul Paula Ciucur, iar pe locul al treilea s-a clasat echipajul aparținând  Colegiului Național “Gheorghe Lazăr” Sibiu, coordonat de profesorul Vilaia Consuela. Deasemenea, a fost acordat premiul pentru cel mai bun vorbitor – elevului Ordean Daniel din cadrul Colegiului Național “Cheorghe Lazăr” Sibiu. La festivitatea de premiere au participat doamna director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța – Mariana Solomon, domnul inspector școlar Geoglovan Vicențiu Daniel și reprezentanți ai celor 3 structuri județene ale  Direcției Generale Anticorupție.

Organizatori: Direcția Generală Anticorupție prin Structurile județene din Neamț, Sibiu și Constanța, Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcțiile  Județene pentru Sport și Tineret Neamț, Sibiu și Constanța, Ministerul Educației și Învațământului prin Inspectoratele Școlare Județene Neamt, Sibiu și Constanța.

Parteneri: Consiliul Județean Constanța și Centru de tineret “Ion Creanga” Tuzla. Finanțator: Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret Neamț, Sibiu și Constanța.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii