Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:46 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu au fost excluși din PSD

ro

05 Nov, 2018 16:38 1711 Marime text
Senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu şi secretarul general al PSD, Marian Neacşu, au fost excluşi luni din partid în urma unei decizii luate de Comitetul Executiv Naţional al PSD, transmite Agerpres.ro

La finalul şedinţei, Marian Neacşu a anunţat că vor face contestaţie.

Adrian Ţuţuianu consideră această decizie ca fiind una nedreaptă, care sancţionează un delict de opinie. 

La finalul şedinţei, Marian Neacşu a anunţat că vor face contestaţie.

"Bineînţeles că vom face o contestaţie, pentru că este o execuţie publică fără niciun sens. Nu ni s-a adus niciun fel de argument decât elucubraţii, afirmaţii fără niciun fel de temei, am devenit pe nepusă masă şi trădătorii partidului, şi oamenii care negociau pe ascuns cu altcineva. E foarte interesant cum am reuşit să trec dintr-o extremă în alta, în opinia altora", a declarat Marian Neacşu, care susţine că la baza deciziei au stat nişte "motivaţii aiuritoare".


Potrivit acestuia, nici el, nici semnatarii scrisorii anti-Dragnea nu au avut vreo intenţie să voteze împotriva Guvernului.

"Noi am fost şi vom rămâne - nu vom mai rămâne - soldaţi credincioşi şi serioşi ai partidului. Nu o să luptăm împotriva partidului. Asta este o problemă (n.r. - excluderea) pe care o vom analiza noi şi colegii noştri, dacă vor mai fi alături de noi, şi vom lua deciziile corespunzătoare", a arătat Marian Neacşu.


La rândul său, Adrian Ţuţuianu afirmă că acesta este un moment dificil, care era însă de anticipat, precizând că decizia privind excluderea sa a fost luată în ziua în care se împlinesc 20 de ani de când el a intrat în PSD - ca purtător de cuvânt în judeţul Dâmboviţa.

"Iată că după 20 de ani s-au găsit nişte colegi să-mi spună că n-aş fi servit corespunzător interesele acestui partid. (...) Cred că este o greşeală majoră şi cred că decizia de astăzi nu face altceva decât să arate că în PSD este sancţionat delictul de opinie. Eu m-am exprimat în cadrul partidului cu privire la ceea ce am avut de reproşat şi conducerii partidului, şi Guvernului. N-am văzut astăzi decât, aşa, timid pe cineva să condamne faptul că un om este înregistrat în interiorul PSD şi acele discuţii care sunt, până la urmă, într-o structură de partid sunt aduse în piaţa publică de oameni care sunt interesaţi să strice lucrurile într-o organizaţie. În al doilea rând, nu mi-am propus niciodată să ascund anumite lucruri care nu merg", a explicat senatorul PSD poziţia sa.


Ţuţuianu apreciază că PSD se îndreaptă într-o direcţie greşită.

"Şi mai cred că un vot nu înseamnă neapărat că cei care au pierdut, cum suntem noi astăzi, nu au dreptate. Rămâne ca timpul să arate dacă noi am avut dreptate sau cei care au votat astăzi pentru excluderea noastră. Vom contesta - sunt căile statutare, comisie de etică, congres şi, potrivit CCR, în justiţie. (...) A vorbi despre problemele unui partid nu înseamnă a fi împotriva partidului; niciodată - nici eu, nici domnul Neacşu, nici altcineva din grupul de contestatari - nu am sprijinit vreo acţiune împotriva PSD", a adăugat Adrian Ţuţuianu. 

Agerpres.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii