Litoral TV Banii... problemă națională
Litoral TV: Banii... problemă națională
03 Oct, 2014 21:14
ZIUA de Constanta
2588
Marime text
Consiliul Județean Constanța a votat în ultima ședință direcționarea a 20% din sumele defalcate, din cota de 18,5% din impozitul pe venit, către unitățile administrativ-teritoriale, pentru arierate și dezvoltare locală. Administrația din Peștera a primit o sumă simbolică de 33.000 de lei pentru acoperirea datoriilor, însă pentru acoperirea pagubelor produse de inundații, primarul susține că nu a primit nimic.
Administrația locală din Peștera s-a aflat pe lista localităților ce vor primi bani pentru arierate, din partea Consiliului Județean. 33.000 de lei vor ajunge către Peștera pentru acoperirea datoriilor, însă banii nu sunt de ajuns și pentru soluționarea problemelor cauzate de fenomenele meteo.
„S-au alocat și către comuna Peștera 33.000 lei, sumă destinată arieratelor. Am construit o școală în 2009, în care învață 350 de elevi, școală pe care am realizat-o pe banii constructorului și pe care o plătim în rate. Văd că, de trei luni încoace, Consiliul Județean ne alocă această rată pentru plata lucrărilor la școală. Este o sumă care nu ne ajută pentru dezvoltare, pentru supraviețuire, pentru că am avut anul trecut inundații în comună, care au distrus mai multe drumuri și au creat mari pagube”, ne-a declarat Valentin Vrabie, primarul comunei Peștera.
Una dintre prioritățile Consiliului Județean este plata datoriilor către trezoreriile statului.
„În jur de 1,8 milioane s-au direcționat către primăriile care aveau arierate către Trezoreria Statului, iar 1,2 milioane au fost împărțite la 14 localități, cu prioritate pentru cofinanțare proiecte”, a afirmat Cristinel Dragomir, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța.
Printre localitățile care au primit bani pentru dezvoltare locală, nu s-a aflat și Peștera, deși primarul Valentin Vrabie a comunicat în nenumărate rânduri situația dificilă existentă în zonele pe care le administrează. Inundațiile au lăsat în urmă pagube majore.
„În afară de cei 33.000 de lei destinați arieratelor, până la această dată nu am mai primit niciun ban, nici de la Guvern, nici de la Consiliul Județean. Suntem într-o situație bugetară precară cauzată și de pagubele produse de inundațiile de anul trecut”, ne-a mai spus Valentin Vrabie, primarul comunei Peștera.
Primarul Valentin Vrabie a încercat să solicite măcar 50.000 de lei necesari pentru încălzirea instituțiilor de învățământ, însă puțin probabil ca banii să fie alocați... curând.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii