Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Cardul de sănătate, mărul discordiei între CJAS și SCJU

ro

02 Oct, 2014 20:08 2264 Marime text
Spitalul Judeţean Constanţa nu este pregătit pentru implementarea sistemului cu carduri de sănătate. Până în acest moment în unitatea medicală nu a fost achiziţionat niciun cititor. Managerul unităţii vede inutilă implementarea acestui sistem.
Deşi primii români au intrat deja în posesia cardurilor naţionale de sănătate, acest sistem este departe de a deveni funcţional. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa nu a achiziţionat până în acest moment niciun cititor de carduri.
“Cardul de sănătate este un instrument care folosește pacientului în relația strictă cu medicul de familie sau medicul specialist. Medicul de familie este cel care colectează informațiile din toate părțile. Nu am nicio informație că spitalul ar fi inclus printre cei care trebuie să verifice datele de pe cardul de sănătate al pacientului”, a afirmat, cu prilejul unei conferințe de presă, dr. Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate îl contrazice pe managerul Spitalului Judeţean. Cardurile de Sănătate vor fi obligatorii pentru toate unităţile care oferă servicii medicale decontate ulterior.
„La orice furnizor de servicii medicale, fie că vorbim despre medici de familie, specialiști, laboratoare medicale, spitale, este obligatorie prezentarea acestui card de sănătate pentru a fi validate serviciile medicale. Toți cei care se află în contract cu Casa vor solicita decontarea acestor servicii medicale și ele nu vor fi făcute decât în baza cardului de sănătate prezentat de către asigurat”, l-a contrazis Dragoş Poteleanu, directorul CJAS Constanța pe Dănuț Căpățînă, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență.
Cardurile naţionale de sănătate au început să fie distribuite din 20 septembrie. De la 1 ianuarie 2015 utilizarea lor va fi obligatorie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii