LIVE TEXT Şedinţă solemnă comună între Consiliul Judeţean Constanţa şi Tulcea. Parlamentari, primari şi invitaţi speciali, prezenţi (galerie foto)
LIVE TEXT: Şedinţă solemnă comună între Consiliul Judeţean Constanţa şi Tulcea. Parlamentari, primari
24 Oct, 2018 16:10
ZIUA de Constanta
5301
Marime text
Pentru marcarea a 100 de ani de la Marea Unire, precum și a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, Consiliului Județean Constanța împreună cu Consiliul Județean Tulcea organizează o ședința solemnă comună. În cadrul sedinței se va adopta și semna un “Act de promisiune civică”, care va avea ca scop principal acordarea de sprijin reciproc în realizarea unor proiecte comune, de anvergură, în vederea dezvoltării regiunii Dobrogea.
Evenimentul are loc în cursul zilei de miercuri, 24 octombrie, în Sala „Remus Opreanu”. Invitaţi sunt din cele două judeţe: parlamentari, consilieri judeţeni şi primari.
De altfel, cei care vor lua cuvântul sunt: Constantin Hogea, primarul din Tulcea, George Şiscu, deputat de Tulcea, Vasile Gudu, deputat de Tulcea, Lucian Simion, deputat de Tulcea, Anişoara Radu, deputat de Tulcea, Robert Boroianu, deputat de Constanţa, Ştefan Mihu, deputat de Constanţa, Marius Cristi Mihai, secretar Consiliul Judeţean Tulcea, Mariana Belu, secretar Consiliul Judeţean Constanţa, Dumitru Daniel Learciu, vicepreşedinte CJ Constanţa, Claudiu Iorga Palaz, vicepreşedinte CJ Constanţa, Marius-Horia Ţuţuianu, preşedintele CJ Constanţa, Horia Teodorescu, preşedintele CJ Tulcea, Dumitru Mergeani, vicepreşedinte CJ Tulcea, Petre Badea, vicepreşedinte CJ Tulcea, Lucian Furdui, prefectul judeţului Tulcea, Dumitru Jeacă, prefectul judeţului Constanţa, Nicolae Moga, senator de Constanţa, Mirela Florenţa Matichescu, administrator public judeţul Constanţa, Cristina Dumitrache, deputat de Constanţa, Mirela Furtună, deputat de Tulcea, Bogdan Huţucă, deputat de Constanţa, Mircea Banias, deputat de Constanţa, Costin Ioan Răsăuţeanu, viceprimarul municipiului Constanţa, Dumitru Babu, viceprimarul municipiului Constanţa.
Consilierii judeţeni din Tulcea prezenţi sunt: Horia Teodorescu, Petre Badea, Lucian-Daniel Bălan, Corneliu-Silviu Bejan, Marilena Bojian, Nicolae Chichi, Victor Chiriazic, Bogdan-George Corbeanu, Marieta Creţu, Gabriel Radu Filip, Michael Gudu, Mirela-Liuba Isacov, Viorica Ivanov, Gicu Lungu, Mergeani Dumitru, Mihail Anatoli, Moglan Costel, Moldoveanu Valentin, Munteanu Alexandru-Dan, Naum Aneta, Nedelcu Vasile, Olteanu Laurenţiu-Florin, Paltarac Doru, Pîrvulescu Dumitru, Radu Ciprian Daniel, Rădulescu Claudia Veronica, Şinghi George, Stroe Mihai, Timiş Nicoară, Trandafir Laurenţiu, Urse Liliana.
Consilierii judeţeni din Constanţa prezenţi sunt: Nicoleta Bercaru, Adrian Bereş, Adrian Bizineche, Cosmin Ciobanu, Gheorghe Donţu, Dumitru Florea, Constantin Găluşcă, Veronica Gheorghe, Ionela Lokman, Ion Marinescu, Vasile Moldovanu, Sabrina Nedelcu, Luminiţa Niţă, Mircea Pintilie, Marius Horia Ţuţuianu, Bogdan Bola, Marian Cruşoveanu, Dumitru Enescu, Stelian Gima, Marian Iordache, Gheorghe Lămureanu, Radu Matei, Gheorghe Măndolă, Baiazid Memis, Sorin Mocianu, George Niculescu, Liviu Popa, Costel Stanca, Geanina topolov, Cristian Zahariuc, Florin Goidea, Claudiu Palaz, Daniel Turcu, Dumitru Learciu, Steluţa Lebidov, Marcel Savloschi
UPDATE 11
Există un caiet de onoare în care toţi cei prezenţi vor semna. De la ora 18:00, participanţii vor merge la restaurantul Zorile, unde vor sărbători momentul.
UPDATE 10
Primarul din Tulcea, Constantin Hogea, a luat cuvântul. "În opinia mea 14 noiembrie nu este cu nimic mai prejos decât 24 ianuarie sau 1 decembrie. Salut ideea de a ne înâlni şi mai ales acest Act de promisiune civică. Eu nu am cunoştinţă că în ţara românească două judeţe să fi adoptat un astfel de act comun. Din Dobrogea istrorică trimitem un mesaj de unitate naţiunii, când, din păcate, societatea românească este extrem de divizată. Dacă suntem dezbinaţi nu vom reuşi să facem mare lucru. România trebuie să ia ca punct de referinţă 1 Decembrie 1918 Alba Iulia. Astăzi, de la Constanţa, trimitem un semnal de unitate naţiunii. Ne asumăm acest act de promisiune civică pentru dezvoltarea Dobrogei. Legat de cultură există o prejudecată - cultura costă dar incultura costă şi mai mult. Prin acest act aprobat astăzi repunem Dobrogea pe hartă. Poate deveni un pământ al bunăstării, al toleranţei. Este o mândrie pentru noi, dobrogenii. Cum ar fi ca după acest moment de astăzi, la un interval nu foarte lung, să reuşim să alipim Moldova la ţară. Trăiască România Mare!", a spus Hogea.
UPDATE 9
Senatorul Nicolae Moga a ţinut un discurs amplu după semnarea actului. El a spus că "trebuia de mult timp să facem aceste şedinţe comune pentru că Dobrogea reprezintă o forţă. Dacă vrei să te gândeşti la viitorul unei naţiuni pe termen scurt investeşti în agricultură. Dacă vrei să te gândeşti pentru 100 de ani, trebuie să investeşi în sănătate, cultură şi educaţie". Moga a mai venit şi cu două propuneri concrete. Prima propunere este cea de dezvoltarea reţelei de gaz şi pentru toate localităţile din Tulcea. Cea de-a doua propunere este legată de tramsformarea Universităţii Ovidius în Universitatea Multiculturală Internaţională. "Mai există teren pentru dezvoltarea acestei universităţi. Modelul l-am luat după Universitatea Liberă Bruxelels", a adăugat Moga. A rugat ca ambele judeţe să susţină proiectul, care urmează să fie introdus în Parlament până pe 14 noiembrie. Senatorul constănțean a lansat și un apel de Unire cu țara în cuget și în simțiri, să plece de la Constanța, Unirea tututor românilor în An Centenar.
UPDATE 8
Cei doi preşedinţi de Consiliu Judeţean au semnat actul, care va rămâne un exemplar la sediul CJ Tulcea, altul la CJ Constanţa, iar al treilea va rămâne la sediul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Semnarea a avut loc după votul în unanimitate de către consilierii judeţeni constănţeni şi tulceni.
UPDATE 7
Mirela Matichescu, administratorul judeţului, va da citire actului de promisiune. A început prin a ura la mulţi ani românilor, cât şi dobrogenilor. A fost adus şi un omagiu de la moartea lui Remus Opreanu, fiindcă pe 23 octombrie s-au împlinit 110 ani de la moartea sa din 1908. "Noi, oamenii politici ai momentului din cele două judeţe, vrem să lăsăm Dobrogei daruri", a spus Matichescu.
UPDATE 6
Horia Teodorescu, preşedintele CJ Tulcea a luat cuvântul. "Fiecare zi trebuie să fie un prilej de sărbătoare pentru toţi cei născuţi pe meleaguri româneşti. Noi, dobrogenii, suntem mândri că aparţinem acestui colţ de rai, că am sădit seminţe pentru viitor. Ne-am adunat tulceni şi constănţeni, istoria ne-a adus împreună să consfinţin viitorul Dobrogei. Îmi exprim convingerea că întrunim condiţiile să facem cinste înaintaşilor noştri. Cu respect mă înclin în faţa trecutului, poate neprietenos, dar care ne-a ţinut împreună. Ceea ce se întâmplă azi trebuia să se întâmple de mai mult timp. Trebuie să ne dezvoltăm împreună. Dacă Dumnezeu ne-a aşezat împreună, unii lângă alţii... este o vorbă: dacă cineva ţipă la Tulcea se aude şi la Constanţa. Este nevoie să punem mână de la mână. Oameni politici, parlamentari, cetăţeni să ne dăm mâna şi să susţinem împreună demersurile pe care le avem de făcut. Fraţii se ajută. Este şi cazul nostru. Mă bucur că deunăzi au fost discuţii despre spitalul regional, imperios necesar pentru Dobrogea. Regăsim şi alte proiecte în actul de promisiune civică", a spus Teodorescu.
În cadrul şedinţei solemne sus-menţionate, se va semna unui document simbolic denumit „Act de promisiune civică” prin care judeţul Constanţa şi judeţul Tulcea se vor obliga să îşi acorde sprijin reciproc în realizarea unor proiecte comune, în vederea dezvoltării regiunii Dobrogea, respectiv: drumul expres DX8 care va lega Constanţa de Tulcea, Tulcea de Brăila, de podul de peste Dunăre şi mai departe de viitoarea Autostrada Brăila - Galaţi - Buzău, Spitalul Regional Constanţa - un nou spital de anvergură, având capacitatea să ofere servicii medicale de calitate, la standarde europene, care va cuprinde toate specialităţile medicale cu adresabilitate şi care va deservi atât locuitorii judeţului Constanta, cât şi pe cei ai judeţului Tulcea, relaxând astfel supraaglomerarea din SCJU Sfântul Andrei Constanţa, crearea brandului Dobrogea - marcă înregistrată, sub cupola căreia se vor realiza produse, servicii, evenimente şi orice alte obiective tipic dobrogene, menite să promoveze specificul ambelor judeţe, parte a aceleiaşi regiuni geografice şi istorice, precum şi a oricăror alte proiecte din toate domeniile de dezvoltare care ar putea aduce un plus comunităţilor din Constanţa şi Dobrogea.
UPDATE 5
Mariana Belu a prezentat unicul proiect aflat pe ordinea de zi, fiind vorba de “Act de promisiune civică”, care va avea ca scop principal acordarea de sprijin reciproc în realizarea unor proiecte comune, de anvergură, în vederea dezvoltării regiunii Dobrogea.
A luat cuvântul, ulterior, Marius-Horia Ţuţuianu, preşedintele CJ Constanşa, care a punctat că "suntem generaţia care deschide istoria României la fila 100". "Dobrogea a fost dintotdeauna o poartă deschisă spre lume. Luna viitoare se împlinesc 140 de ani de la revenirea Dobrogei acasă. Noi analizăm istoria şi ne propunem să construim viitorul copiilor noştri. Marea Unire a fost o faptă de voinţă a naţiunii române. Realizarea unităţii a fost rezultatul unor decizii luate de conducătorii României în frunte cu regele Ferdinand I şi lupta de sânge a armatei române. Să nu uităm nici luptele încrâncenate duse pe teritoriul Dobrogei. Centenarul Marii Uniri, document de reflecţie pentru ceea ce s-a făcut şi ce rămâne de făcut! Suntem datori să pregătim veacul viitor. Ce trebuie să lăsăm generaţiilor viitoare, cum să-i creştem... Fericirea unui popor şi limba care îî dă identitate sunt semne ale eternităţii noastre", a spus Ţuţuianu.
UPDATE 4
Mariana Belu, secretarul general al judeţului Constanţa, a luat cuvântul în cadrul şedinţei, marcând momentul deschiderii. Le-a urat bun venit oaspeţilor de la Tulcea, prezenţi la eveniment. "Sunt prezenţi în sală parlamentarii care reprezintă cele două judeţe. Am organizat şedinţa celor două consilii judeţene Constanţa şi Tulcea, dedicată Centenarului şi celor 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă", a spus Mariana Belu. Secretarul general a nominalizat toţi consilierii judeţeni, începând cu cei de la Tulcea.
UPDATE 3
Imnul Dobrogei nu a fost cântat, iar la eveniment sunt absenţi liderii religioşi din teritoriu. Nici reprezentaţi ai minorităţilor nu au venit la şedinţa solemnă.
UPDATE 2
În timp ce este citită istoria Dobrogei, pe proiectorul aflat în sală, sunt prezentate imagini cu locuri din Dobrogea, cât şi documente istorice din ultimii 100 de ani.
UPDATE 1
Este intonat Imnul de stat al României, "Deşteaptă-te, române", interpretat de către Nicoleta Ardelean, soprană. De asemenea, se va prezenta Povestea Dobrogei până la 1918, care va fi citită de către Dan Cojocaru, cât şi de actorii Teatrului de Stat Constanţa Dana Enache Trifan, Anamaria Ştefan şi Iulian Enache.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii