Livia Stanciu, preşedinte ICCJ Băsescu, Ponta şi Macovei, declaraţii care au influenţat independenţa justiţiei
Livia Stanciu, preşedinte ICCJ: Băsescu, Ponta şi Macovei, declaraţii care au influenţat independenţa justiţiei
11 Dec, 2014 13:33
ZIUA de Constanta
1897
Marime text
Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a declarat, în urmă cu nici jumătate de oră, după şedinţa plenului CSM, că unii politiceni au depăşit limitele admisibile ale discursului public şi au încercat să decredibilizeze justiţia, iar mai grav este că uneori au vrut să acrediteze ideea implicării politicului în justiţie.
Judecătorul Livia Stanciu a fost întrebată, la ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii, cum comentează concluzia la care au ajuns membrii CSM, potrivit căreia independenţa justiţiei a fost afectată prin declaraţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi europarlamentarul Monica Macovei, despre dosarele Microsoft şi Lukoil şi despre o eventuală decizie a instanţei privind incompatibilitatea lui Klaus Iohannis.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a spus că nu vrea să se refere în mod special la niciun raport realizat de Inspecţia Judiciară în aceste cazuri, dar a arătat că, în opinia sa, au fost situaţii în care unii politiceni au depăşit limitele admisibile ale discursului public.
"Cred că ştiţi foarte bine că de multe ori am spus că politicienii au depăşit limitele admisibile ale discursului public, încercând de foarte multe ori, prin afirmaţiile lansate în spaţiul public, să decredibilizeze justiţia, să-i decredibilizeze pe magistraţi, iar ceea ce este mai grav, spun eu, faptul că unii dintre ei au încercat să acrediteze ideea implicării politicului în justiţie sau că justiţia ar fi influenţată politic", a declarat Livia Stanciu.
Preşedintele ICCJ a mai spus că, în opinia sa, reprezentanţii puterilor judecătorească, executivă şi legislativă trebuie să înţeleagă că separaţia şi echilibrul puterilor în stat nu înseamnă antagonismul acestora, ci, dimpotrivă, că binele public implică o activitate concertată, complementară a tuturor.
"Trebuie să înţeleagă celelalte două puteri ale statului că niciodată nu încerci să-ţi acoperi anumite eşecuri, mai mari sau mai mici, prin încercarea de a responsabiliza o altă putere în stat. Să se înţeleagă, de asemenea, că sistemul de justiţie din România, pentru a lucra la nivelul calitativ la care s-a angajat prin documente internaţionale, implică în mod deosebit ca în România să exist, în primul rând, o legislaţie clară, coerentă, stabilă, care să nu permită interpretări", a mai spus Livia Stanciu.
Preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi europarlamentarul Monica Macovei au afectat independenţa justiţiei prin declaraţiile lor despre dosarele Microsoft şi Lukoil şi despre o eventuală decizie a instanţei privind incompatibilitatea lui Klaus Iohannis, a constatat, joi, plenul CSM.
Prin decizia de joi a plenului, membrii CSM nu şi-au însuşit concluziile inspectorilor judiciari potrivit cărora Traian Băsescu nu a încălcat independenţa justiţiei atunci când a afirmat că în dosarul Microsoft "vor mai apărea surprize, inclusiv persoane". IJ mai stabilise că premierul Victor Ponta nu a depăşit limitele discursului politic atunci când spunea că Guvernul nu intervine în justiţie în cazul Petrotel-Lukoil, dar că susţine salvarea locurilor de muncă ale angajaţilor şi plata salariilor către aceştia, cerându-i ministrului Justiţiei să transmită tuturor, în mod corect, acest mesaj.
Singurele concluzii ale inspectorilor judiciare pe care CSM şi le-a însuşit se referă la raportul în cazul declaraţiilor făcute de Monica Macovei, conform cărora Victor Ponta, procurorul şef al României şi soţia lui Tiberiu Niţu au pus presiune pe procurori pentru ridicarea sechestrului la rafinăria Petrotel Ploieşti, dar şi în cazul premierului care a declarat în octombrie că liberalul Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil de ICCJ, întrucât aceasta este practica unitară a instanţei supreme, în toate cazurile similare. În ambele situaţii, IJ a stabilit că a fost încălcată independeţa justiţiei.
Inspectorii judiciari au întocmit, în total, patru rapoarte privind apărarea independenţei justiţiei, care au fost prezentate în faţa plenului de joi.
Primul raport a fost făcut în cazul preşedintelui PSD, care declara, în 27 octombrie, că liderul PNL Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât aceasta este practica unitară a acestei instanţe, în toate cazurile anterioare de incompatibilitate pronunţându-se similar.
"Cu siguranţă şi domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, că aşa au fost toate deciziile până acum (...) Rezultatul este ştiut de toată lumea, domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, pentru că până acum asta e practica unitară a ICCJ, în toate cazurile anterioare au spus la fel", afirma Ponta.
Cel de-al doilea se referă la afirmaţia europarlamentarului Monica Mocavei, care a acreditat ideea că procurorul general al României ar fi exercitat presiuni asupra procurorilor care instrumentau dosarul cunoscut sub numele de "Lukoil".
"Trebuie să se cerceteze ceea ce se scrie în presă că Victor Ponta a primit apartamente luxoase de la Lukoil sau prin interpuşi sau alte bunuri. Familia Niţu lucrează împotriva justiţiei, lucrează cu politicul. Soţia sa a făcut presiune pe procurori pentru a ridica sechestrul la Lukoil. Ea e şefa acelor procurori care lucrează la caz. Ponta poate fi judecat pentru obstrucţionarea justiţiei, pentru complicitate. El l-a ales pe Putin şi este trădare naţională", este afirmaţia făcută de Macovei, care i-a determinat pe inspectorii judiciari să întocmească acest raport.
În legătură cu acelaşi dosar, Inspecţia Judiciară a efectuat cel de-al treilea raport, cu privire la afirmaţiile premierului Victor Ponta, care spunea că Guvernul nu intervine în justiţie în cazul Petrotel-Lukoil, dar că susţine salvarea locurilor de muncă ale angajaţilor şi plata salariilor către aceştia, cerându-i ministrului Justiţiei să transmită tuturor, în mod corect, acest mesaj.
"Îmi doresc ca, ori de câte ori este vorba de locuri de muncă, să avem o poziţie foarte clară, de salvare a acestora. Vreau să spun încă o dată - şi îl rog pe ministrul Justiţiei să transmită corect ceea ce am spus - e foarte bine ca justiţia să îşi facă datoria, ca cei care au păgubit statul să plătească şi să recuperăm prejudiciile. Îi felicit pe toţi procurorii şi judecătorii care ne ajută să îi pedepsim pe cei vinovaţi. În acelaşi timp, trebuie să avem grijă - că noi suntem Guvernul, nu e treaba procurorului sau a judecătorului - de...în cazul Lukoil sunt 3.500 de angajaţi. Mă bucur că o să îşi primească salariile vineri şi să avem de fiecare dată o gândire de a salva locurile de muncă şi interesele economice", spunea Ponta, în cadrul şedinţei de guvern din 6 octombrie.
Cel de-al patrulea raport al IJ are legătură cu declaraţiile făcute la Realitatea TV, de preşedintele Traian Băsescu, care, răspunzând unei întrebări, a spus că în dosarul Microsoft vor mai apărea surprize, inclusiv persoane.
Şeful statului nega la acel moment că în dosarul Microsoft s-au primit dosare de la FBI. "Cea mai complexă informaţie am avut-o în 2009 legată de posibilă fraudare şi acea informaţie într-o manieră mult mai în detaliu a fost transmisă DNA şi de acolo a început uşor, uşor", afirma preşedintele Traian Băsescu, precizând că informarea a venit de la serviciile româneşti.
Întrebat dacă vor mai fi surprize în acest dosar, Băsescu a spus: "Da, vor mai fi".

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii