Liviu Dragnea, audiat astăzi în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman

15 Apr, 2019 07:22
ZIUA de Constanta
2003
Marime text
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este citat luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, precizează Agerpres.
Iniţial, judecătorii stabiliseră ca Dragnea să fie audiat pe 18 martie, însă liderul PSD nu s-a prezentat în instanţă, după ce s-a internat în spital.
Tot luni ar trebui audiată şi Olguţa Şefu, la data faptelor director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, după care judecătorii ar trebui să intre în dezbateri pe fond, acesta putând fi ultimul termen al procesului.
Avocaţii lui Dragnea au anunţat că vor ridica în faţa judecătorilor o excepţie privind nelegala constituire a completului de trei magistraţi care l-a condamnat pe liderul PSD. În opinia avocaţilor, completul trebuia să fie specializat în fapte de corupţie.
Pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care vizează angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi Anisei Niculina Stoica.
Instanţa a anulat suspendarea executării din dosarul "Referendumul", rezultând o pedeapsă finală de 3 ani şi 6 luni cu executare.
Sursă: Agerpres

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii