Magazinul Lidl, ridicat pe locul fostului teren de sport de la Tuzla, va fi inaugurat, în această săptămână (galerie foto)
Magazinul Lidl, ridicat pe locul fostului teren de sport de la Tuzla, va fi inaugurat, în această săptămână
22 Jul, 2018 09:47
ZIUA de Constanta
7308
Marime text
În localitatea Tuzla, pe strada Aviatorilor, pe locul fostului teren de sport al comunei, a fost ridicat un magazin Lidl. Acesta va fi inaugurat pe data de 26 iulie. Anunțul a fost făcut chiar de investitor, pe un panou amplasat în parcarea magazinului Lidl Tuzla.
Reamintim că, recent, societatea Lidl România SCS, titulară a proiectului „Branşament de alimentare cu apă şi racorduri de canalizare pentru obiectivul «Imobil cu regim de înălţime parter, funcţiunea de magazin retail»“, a primit răspuns de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa. Astfel, APM Constanţa a precizat că „nu este necesară efectuarea evaluării asupra mediului“.
În anul 2017, societatea Lidl România SCS a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Construire imobil parter, magazin retail, amenajare parcare, spaţii verzi, alei carosabile şi pietonale, amplasare mijloace publicitare, post trafo, copertine, branşamente, utilităţi, împrejmuire teren, organizare şantier“, propus a fi realizat în comuna Tuzla.
Şi în anul 2016, Lidl România SCS depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Stabilirea indicatorilor urbanistici în vederea amplasării unui imobil cu funcţiunea magazin retail, cu regim de înălţime parter +1 etaj, realizare parcaje la sol, amenajare incintă cu spaţii verzi plantate, alei carosabile şi pietonale, realizare accesuri, amplasare mijloace publicitare, amplasare post trafo, sistematizare verticală a terenului, amplasare copertine parasolar, amplasare panouri fotovoltaice, branşamente utilităţi, împrejmuire teren, organizare de şantier“. Zona studiată prin PUZ are o suprafaţă de 8.580 mp şi cuprinde amplasamentul ce a generat studiul PUZ-ului cu suprafaţa de 7.062 mp şi circulaţiile existente perimetral acestuia. Toată zona studiată este situată în intravilanul comunei Tuzla, în zona centrală a acesteia. Viitorul magazin Lidl va fi situat în imediata vecinătate a Primăriei Tuzla, iar în partea de nord şi de vest a zonei studiate se află lotizări pentru locuinţe. În partea de est se află Primăria Tuzla, grădiniţa, şoseaua Constanţei - DN 39 - E87. În partea de sud este amplasat Centrul pentru Tineret Tuzla.
Lidl România SCS, în datele Registrului Comerţului
Firma a luat fiinţă în anul 2007 şi are sediul social în comuna Chiajna. Capitalul social subscris, de 532.564.992 de lei, integral vărsat, este compus din 29.586.944 de acţiuni. Valoarea unei acţiuni este de 18 lei. Lidl România SCS este deţinută de Lidl România SRL, cu 0,0000034% din capitalul social, Lidl România Gmbh, cu sediul în Germania, cu 99,9999966% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt Lidl România SRL, reprezentată prin Marco Giudici, născut pe 24.03.1981, în Brescia, Italia, Frank Wagner, născut 5.12.1972, în Hamburg, Germania, Ionuţ Octavian Preda, născut pe 14.07.1977, în municipiul Bucureşti, Avril Doran O' Hehir, născut pe 8.04.1982, în Dublin, Irlanda, şi Dragoş Ionescu, născut pe 11.04.1980, în Bucureşti. Lidl România SCS se ocupă de închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii