Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:15 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulți migranți, depistați la frontieră încercând să intre ilegal în România. Incredibil unde au fost găsiți suspecții

ro

22 Apr, 2019 17:03 1502 Marime text
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu - P.T.F. Giurgiu au descoperit, ascunşi într-un loc special amenajat, în podeaua unui autocar, cinci cetățeni din Irak și unul din Iran, care intenţionau să intre ilegal în România.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră cei în cauză au fost sprijiniţi de doi cetăţeni turci care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi şi pe numele cărora instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În data de 20.04.2019, la ora 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul turc S.O., în vârstă de 48 de ani,  şofer al unui autocar marca Isuzu, înmatriculat în Turcia, însoţit de un conaţional  E.O., în vârstă de 45 de ani.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport şi au descoperit ascunse, într-un loc special amenajat în podeaua autocarului, șase persoane de sex masculin care nu deţineau documente de identitate.

La cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt  cinci cetățeni irakieni și un cetățean iranian, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Aceștia au declarat că s-au urcat în autocar cu ajutorul a doi cetățeni turci, șoferii autocarului, plătind 10.000 de dolari, fiecare. Totodată, au mai menționat faptul că au recurs la această metodă deoarece intenționau să ajungă în Germania.

„Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor descoperite ascunse și, conform protocolului româno – bulgar, acestea au fost preluate de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale care se impun.

Totodată, faţă de cei doi şoferi turci sunt derulate cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, iar pe numele lor Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile” - au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

Sursa foto: Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii