Mâine seară la Teatrul Soveja va avea loc ultima reprezentaţie a Nopţii Devoratorilor de Publicitate
Mâine seară la Teatrul Soveja va avea loc ultima reprezentaţie a Nopţii Devoratorilor de PublicitateIată că după aproape o lună şi jumătate de spectacole pe întreg Litoralul, cea mai lungă noapte, cea a Devoratorilor de Publicitate a ajuns aproape de final. Pentru ca mesajul celei de-a 30-a ediţii care a avut ca temă Ecologia să ajungă la cât mai mulţi devoratori, organizatorii au lăsat intrarea liberă, în unele locaţii. Şi dacă până acum nu aţi reuşit să ajungeţi la niciun spectacol, mai aveţi o şansă. Din cauza crizei, cel de-al doilea premiu constând într-un weekend la munte, nu a mai fost acordat.
Şi partenerii acestui eveniment, mai multe organizaţii neguvernamentale care se implică în protecţia mediului înconjurător, speră că mesajul acestor proiecţii să fi ajuns la oameni.
Cei care vor veni mâine seară la Teatrul Soveja şi vor sta până la sfârşit, adică vor urmări toate cele 360 de spoturi vor primi o diplomă de devoratori de publicitate. Evenimentul este organizat de Asociaţia Film România în parteneriat cu Asociaţia de Promovare Litoral Delta Dunării.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp