Maine, start la Prima editie a Universitatii de Vara „Black Sea Summer University – BSSU"
Maine, start la Prima editie a Universitatii de Vara „Black Sea Summer University – BSSU"
25 Jul, 2010 17:19
ZIUA de Constanta
952
Marime text
Facultatea de Ştiinţe Economice, din cadrul Universităţii Ovidius Constanta organizează, în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor în Economie şi Business, prima ediţie a Universităţii de Vară „Black Sea Summer University - BSSU", a cărei temă de discuţii şi instruire este „Multinational strategy in emerging markets". Ceremonia de deschidere va avea loc maine, la sala S20, sediul Universităţii din bd. Mamaia, nr.124.Proiectată pentru studenţii de elită, cu un potenţial ridicat de a deveni liderii de mâine, BSSU le dezvoltă tinerilor aptitudinile esenţiale pentru succesul viitor. În fiecare vară, 40 de participanţi foarte motivaţi au o oportunitate unică de a-şi consolida talentul prin dezvoltarea abilităţilor de leadership şi de a deprinde, în cadrul acestui program, abilităţi care să îi ajute să facă faţă cu succes provocărilor economiei globale. Odată acceptaţi, studenţii participă la un training de două săptămâni care le va oferi o nouă viziune asupra lumii afacerilor. tudenţii vor dobândi abilităţi noi de afaceri, precum şi cu o capacitate mai mare de a face faţă provocărilor companiilor în care vor lucra. Curicula este construită pe fundamente puternice, cum ar fi: integrarea inovaţiei, globalizare, criza financiară şi rolul tehnologiei în afaceri. Aceasta, combinată cu istoria şi arhitectura Constanţei, precum şi cu contextul internaţional, creează o platformă puternică pentru creşterea şi dezvoltarea personală. Unicitatea BSSU în Romania este dată de metodologia de predare folosită, bazată pe studii de caz, folosind exemple relevante achiziţionate de la Harvard Business School sau oferite de companiile partenere.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii