Mamă şi fiică, condamnate la închisoare pentru droguri
Mamă şi fiică, condamnate la închisoare pentru droguri
04 Oct, 2012 02:06
ZIUA de Constanta
1240
Marime text
Tribunalul Constanţa a condamnat-o azi pe Diana Roman, de 25 de ani, din Galaţi, la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. De asemenea, Luminiţa Roman, de 47 de ani, tot din Galaţi, a primit, în acelaşi dosar, 8 luni de închisoare cu suspendare condiţionată, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu. Tribunalul a mai dispus confiscarea cantităţii de 6,4 grame rezină de cannabis, patru recipiente din sticlă pe care s-a pus în evidenţă 5,1 fragmente vegetale şi pipă metalică, 10 grame ciuperci care conţin ca substanţă activă Psilocine şi Psilocybine, o lampă cu lumină ultravioletă, un ventilator de cameră, un transformator electric de reţea, o mini instalaţie de umidificare, un dresing tip cort din material textil sintetic de culoare albastră prevăzut cu fermoar şi un schelet metalic aferent. Decizia mai sus precizată poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii