Revelion în plină vară Maratonul Noaptea Lungă a Filmelor Scurte
Revelion în plină vară: Maratonul Noaptea Lungă a Filmelor Scurte
01 Jul, 2015 21:31
ZIUA de Constanta
1435
Marime text
Spectatorii de la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte vor descoperi experienţa cinematografului interactiv. Evenimentul începe la ora 19.00 cu un video-show realizat de artiştii Tiptoe şi o instalaţie vizuală creată de fotograful Alex Gâlmeanu. Filmele încep de la ora 22.00.
De la 7 seara la 5 dimineața, publicul va descoperi magia imaginilor aduse la viață de medii diferite precum filmul, fotografia sau arta video, dar și un cinematograf interactiv în care soarta personajului principal va fi decisă prin vot colectiv.
25 de scurtmetraje originare din Franța, Olanda, Norvegia, Canada, SUA, Marea Britanie, Italia, România sau Japonia vor concura în competiția ShortsUP Audience Award pentru un premiu de 1.500 de euro, acordat de public. O mulțime de comedii negre sau hilare, ficțiuni, animații și drame intense vorbesc despre frumusețe, fericire, uimire și speranță – emoțiile esențiale ale prezentului rezumate de regizorii de pretutindeni.
Marele câștigător la Tribecca Film Festival, “Dragoste în vremea nebuniei de primăvară” (regia Melissa Johnson, Robertino Zambrano, SUA, 2014), este povestea Melissei, fata care în clasa a 8-a ajunge la înălțimea de 2 metri și jumătate. Ce ar putea fi povestea unei strălucite jucătoare de baschet e de fapt istoria amuzantă a șirului de romanțe bizare, cu bărbați prea scunzi şi nepotriviţi. Un film emoționant care îți arată că mărimea contează, dar cel mai important e să fii sincer cu tine însuți.
Un vinil misterios, rotit la nesfârșit, deschide poarta unei călătorii în timp. Muzica şi filosofia se întâlnesc în scurtmetrajul olandez ”Călător în viața mea” (regia Marieke Blaauw, Joris Oprins, Job Roggeveen), film care a prins din zbor o nominalizare la Oscar, una la Golden Gate Award şi una la San Francisco International Film Festival.
Cea mai bună comedie la London Short Film Festival a fost desemnată pelicula ”Mâncare indiană”, regia Sarmad Masud, film programat și el la Shorts UP.
Sursa: romanialibera.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii