Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:45 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Maria Stavrositu - observator la referendumul din Moldova

ro

06 Sep, 2010 20:04 1635 Marime text

În perioada 3-5 septembrie deputatul PDL Maria Stavrositu a participat ca observator la referendumul constituţional din Moldova, în calitate de membru al Delegaţiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Pe parcursul misiunii de observare, membrii Comisiei Consiliului Europei au avut numeroase întâlniri relevante cu scopul de a genera perspective asupra tabloului politic actual, dar şi asupra posibilităţilor de dezvoltare a mecanismelor democratice pe viitor.

Delegaţia consideră că alegerile au organizate în mod profesionist şi transparent de către administraţia Republicii Moldova, neidentificându-se nereguli majore. „Referendumul reprezintă un exerciţiu democratic care nu se limitează la o singură zi. Fiecare formaţiune politică a avut libertatea să încurajeze participarea la referendum sau, dimpotrivă, să îl boicoteze. Din nefericire, referendumul constituţional a eşuat. Era şansa unui pas important pentru cetăţenii acestui stat şi dădea posibilitatea implicării lor în mod direct în procesul de alegere a preşedintelui ţării. La Chişinău este un Guvern pro-european, care a ales calea reformelor. Consiliul Europei sprijină toate eforturile Guvernului moldovean realizate în vederea dezvoltării democraţiei, considerând că Republica Moldova are toate şansele să fie transformată într-o poveste de succes", se arată într-un comunicat de presă remis de cabinetul parlamentar al deputatului Maria Stavrositu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii