Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:50 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Maritimo Shopping Center deschide sezonul cumpărăturilor cu stil!

ro

25 Oct, 2011 16:40 1381 Marime text

Au mai rămas câteva zile până la inaugurarea celui mai mare centru comercial din Constanţa, care îşi va deschide porţile pentru vizitatori începând de vineri, 28 octombrie 2011. Inaugurarea va fi sărbătorită timp de trei zile, de vineri până duminică, timp în care vizitatorii vor avea parte de surprize plăcute şi momente de neuitat, care vor transforma cumpărăturile într-o experienţă unică. Printre surprizele pe care organizatorii le-au pregătit pentru primele trei zile de la deschidere se numără demonstraţii de freestyle sau salsa şi lecţii de dans alături de Willmark Dance Academy karaoke, sesiuni de make-up, servicii medicale sau de înfrumuseţare gratuite, gimnastică aerobică şi spectacole pentru copii. Astfel, vineri, 28 octombrie se vor deschide porţile Maritimo, iar copiii vor fi întâmpinaţi de numeroase mascote şi vor avea parte de un program dedicat ce va include face-painting. Seara, de la ora 20:00, Willmark Dance Academy va oferi un show interactiv de dansuri latino, precum salsa, merengue, rueda, bachata ori dansuri de grup. Pe parcursul celor trei zile doamnele vor putea beneficia de demonstraţii cu aparate ultraperformante pentru servicii medicale de înfrumuseţare şi sesiuni de make-up. De asemenea, vizitatorii vor putea utiliza consolele Wii puse la dispoziţie de organizatori de vineri până duminică. Pe parcursul următoarelor zile Maritimo Shopping Center continuă sărbătoarea pentru cei care îi vor păşi pragul. Sâmbătă vor fi reprezentaţii de scrimă, gimnastică aerobică pentru copii şi programe speciale de muzică. Duminică aceste programe vor continua, ultima zi inaugurală fiind încununată cu emoţii pentru participanţii la Marea Tombolă Maritimo care vor afla, la ora 17:00, câştigătorul marelui premiu, un autoturism Mercedes C Klasse. Deschiderea Maritimo Shopping Center, una dintre cele mai aşteptate din România, vine în urma unei investiţii de peste 100 milioane de euro. Situat într-o zonă uşor accesibilă, pe bulevardul Aurel Vlaicu şi având o suprafaţă de peste 50.000 de metri pătraţi, centrul va găzdui peste 130 de magazine ale unor branduri internaţionale precum C&A, H&M, Hervis, Humanic, Massimo Dutti, New Look, New Yorker, Peek&Cloppenburg şi Zara. Constănţenii vor avea la dispoziţie şi o serie de facilităţi pentru petrecerea timpului liber: un cinematograf multiplex Cinema City cu opt săli, care se va deschide în primăvara anului 2012, cafenele, restaurante, primul centru de squash din municipiul Constanţa, un centru fitness, precum şi locuri de joacă pentru copii. Parcarea generoasă cu peste 2.200 de locuri va asigura accesul facil şi confortabil pentru locuitorii din regiunea Constanţa şi pentru turişti.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii