Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:53 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marţi şi miercuri vântul se intensifică şi plouă slab în sudul ţării - Vezi prognoza meteo pe 3 zile

ro

20 Sep, 2011 02:09 1399 Marime text

Marţi şi miercuri, în sudul ţării, norii se înmulţesc, vântul se intensifică şi plouă slab. În restul ţării însă va fi cald pentru această dată. În a doua parte a săptămânii, peste ţara noastră ajunge o masă de aer temperată, iar cerul se înseninează. Temperatura aerului creşte uşor în timpul zilei, dar nopţile vor fi mai reci în depresiuni.

Marţi, în sud-vestul şi în sudul ţării toamna încearcă să-şi intre în drepturi: cerul se înnorează temporar şi vântul va avea intensificări. Vor fi şi ploi, în general slabe, dar însoţite de descărcări electrice, local în Banat şi în Oltenia, iar către seară, izolat, în Muntenia şi la munte. În celelalte regiuni va fi o zi frumoasă, cu intervale însorite. Temperatura aerului scade uşor în zonele cu cer noros şi ploi, iar la amiază termometrele vor arăta între 21 şi 29 de grade.

Norii sunt mai îndrăzneţi marţi şi deasupra Capitalei, dar lasă loc şi soarelui în timpul zilei. Vântul suflă moderat, iar temperatura aerului mai scade puţin. La amiază se vor înregistra 27-28 de grade. Presiunea atmosferică s-a stabilizat la 754 mm coloană de mercur, valoare sub cea considerată confortabilă pentru organismul uman.

La munte vântul suflă în rafale susţinute, iar temperatura mai coboară cu câteva grade faţă de luni. În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, norii acoperă temporar cerul şi pe suprafeţe restrânse vor cădea averse însoţite şi de descărcări electrice. În restul masivelor norii şi soarele îşi împart frăţeşte ziua, iar şansele de ploaie sunt reduse.

Marea rămâne de partea turiştilor. Dar şi aici briza s-ar putea să răstoarne ceva umbrele pe plajă, pentru că suflă şi cu 30-40 de km pe oră, şi nu este exclus să aducă şi valuri destul de mari. Temperatura apei este însă plăcută, de aproximativ 21 de grade, iar în aer la amiază se vor aduna în jur de 23-25 de grade, valori încă mai mari decât cele normale pentru luna septembrie.

În regiunile intracarpatice vremea e caldă şi marţi, dar valorile termice sunt puţin mai scăzute decât luni: aşteptăm 29 de grade la Oradea, 28 în Baia Mare şi Târgu Mureş, 23 de grade la Miercurea Ciuc. Mai mulţi nori sunt în Banat, în sudul Crişanei şi la munte, unde local cad şi averse însoţite de descărcări electrice. Vântul suflă cu intensificări la munte. În partea de sud vântul susţinut şi norii ne aduc aminte de toamnă. Apar şi ploile astăzi, dar vor fi puţine şi slabe, pe suprafeţe restrânse în Oltenia şi spre seară, izolat, în Muntenia. Maximele se apropie de cele normale pentru această data, de la 24-25 de grade în zonele subcarpatice, până spre 29 de grade în Lunca Dunării.

În Dobrogea meteorologii anunţă o zi frumoasă, cu cer variabil. Doar vântul se agită temporar şi moderează temperatura aerului. La amiază vor fi 24 de grade la Constanta şi 26 de grade la Tulcea. Pentru spaţiul dintre Prut şi Carpaţi ziua se anunţă predominant însorită şi caldă, cu vânt moderat. La amiază se fac 26 de grade la Galati si Focsani, 25 de grade în Bacău, 26 la Iasi si Botosani si 24 de grade la Suceava.

Miercuri, în sudul ţării va fi o zi de toamnă autentică cu cer noros, intensificări ale vântului şi câteva ploi slabe, posibil însoţite şi de fenomene electrice. Tot în sud temperatura aerului mai scade uşor, dar ajunge la valori normale pentru această dată. În celelalte regiuni va fi o zi frumoasă, cu soare, dar vor fi condiţii de ceaţă la primele ore din zi. Maximele se vor încadra între 20 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în nord-vestul ţării.

Şi în Capitală e noros miercuri şi spre seară trecător va ploua slab. Vântul suflă moderat, iar maxima nu mai trece de 25-26 de grade, normale pentru această dată.

Joi vremea redevine frumoasă în toată ţara. Cerul va fi variabil şi doar dimineaţa pe văi şi în depersiuni sunt condiţii să apară ceaţa. Vântul nu mai trece de moderat, iar regimul termic depăşeşte uşor normele climatologice ale datei: vorbim de valori între 22 şi 28 de grade la amiază.

Soarele şi vremea frumoasă revin joi şi în Bucureşti. Vântul se linişteşte, iar temperatura aerului creşte din nou până la 27-28 de grade.

Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii