Măsuri drastice în Capitală Operatorii de salubritate care nu și-au făcut datoria vor pleca
Măsuri drastice în Capitală: Operatorii de salubritate care nu și-au făcut datoria vor pleca
07 Jan, 2017 12:11
ZIUA de Constanta
1819
Marime text
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, sâmbătă, că operatorii de salubritate care nu și-au făcut datoria în aceste zile în ce privește realizarea deszăpezirii riscă să își piardă contractele, chiar dacă acestea au fost încheiate pentru 15-20 de ani.
„Privind operatorii de salubritate - lucrurile sunt extrem de clare. Cine și-a făcut treaba în aceste zile și ore rămâne sub contract. Cine nu și-a făcut treaba pleacă. Nu mă sperie faptul că sunt contracte încheiate pe 15-20 de ani. Să mergem noi în fața unui judecător și dumnealor să susțină prin avocat că trebuie să lucreze în continuare pentru bucureșteni, iar noi o să venim cu argumentele noastre: cum și-au făcut datoria și cum a trebuit să îi impulsionăm din zece în zece minute pentru a-și face treaba. Nu stăm noi să murim cu un contract în mână. Trebuie să arate cu toții respect față de bucureșteni pentru că din banii lor sunt plătite acele contracte. Și sunt contracte frumoase din punct de vedere financiar - nu vă imaginați că deszăpezirea costă doi lei”, a precizat Firea, în debutul ședinței Consiliului General al Municipiului București.
Ea a subliniat că în această perioadă, în ciuda condițiilor meteo dificile, Capitala nu a mai fost blocată din punct de vedere al traficului.
"Am avut o zi și jumătate zăpadă viscolită, am avut ger, vom mai avea în continuare câteva zile dificile. Capitala, în premieră, nu a mai fost blocată, nu au mai fost cartiere inaccesibile. S-a putut pătrunde peste tot, chiar foarte bine. Azi Bucureștiul este la negru, la asfalt - cum se spune", a spus ea.
Edilul general a mai declarat că în cursul nopții trecute a fost aplicat material antiderapant pe străzile Capitalei, iar în sectoarele 2, 3, 4 și 6 a început evacuarea și transportul zăpezii. De asemenea, în această perioadă, operatorii se axează pe degajarea străzilor adiacente.
Edilul general a atras atenția că, potrivit legii, agenții economici și asociațiile de proprietari au datoria să acționeze pentru deszăpezire și îndepărtarea poleiului.
"Sunt trotuare care nu aparțin nici agenților economici, nici asociațiilor de proprietari, iar acestea trebuie să fie deszăpezite sau să se acționeze cu material antiderapant din partea operatorilor de salubritate, ceea ce am accentuat la comandamentul de iarnă de ieri dimineață, de aseară și de azi dimineață. Așa, cum ați putut vedea, după ce s-a degajat zona centrală și s-a acționat și în zona a doua, de azi noapte se lucrează deja la eliberarea zăpezii de pe marile trotuare", a spus ea.
Vineri, în urma unui comandament de iarnă convocat la sediul Poliției Locale a Capitalei, Gabriela Firea a susținut că nu va fi de acord ca operatorii de salubritate, care nu au deszăpezit eficient străzile secundare, să își mențină contractele în Capitală, invocând inclusiv posibilitate ajungerii la tribunal.
"Sunt câteva sectoare unde deszăpezirea s-a făcut mult mai bine decât în celelalte și am luat legătura cu cei care au încă minusuri și am solicitat măsuri de urgență pentru remedierea acestor neajunsuri. (...) Am anumite nemulțumiri în ce privește deszăpezirea în sectorul 5 și am rugat foarte mult compania de salubritate pe care chiar ieri am vizitat-o să ia toate măsurile necesare pentru că și acest sector al Capitalei trebuie să arate la fel ca celelalte. (...) Ei spun că au acționat, chiar dacă nu s-a văzut atât de bine. Am insistat să se facă o deszăpezire mai eficientă și în sectorul 5", a punctat Firea.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii