Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:00 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre "Deşi nu mă avantajează pe plan local susţin alianţa cu PNL"

ro

05 Feb, 2011 16:43 1287 Marime text

Primarul Constanţei, Radu Mazăre prezent la Consiliul Naţional al PSD premergător perfectării Alianţei cu PNL-PC, a declarat că deşi pe plan local organizaţia PSD Constanţa va fi dezavantajată de prevederile protocolului privind paritatea, susţine alianţă cu liberalii ca singură alternativă viabilă pentru a-i alunga de la putere pe Băsescu şi Boc. "Deşi stai încă bine în sondaje şi am avut 70%, o să accept dacă se va pune problema parităţii. Nu mă cramponez de funcţii, chiar dacă PSD probabil că o să mai piardă câteva pe plan local, mă gândesc la viitoare alegeri. Însă important este obiectivul aceste Alianţei şi-i sfătuesc pe toţi colegii mei primari să se gândească la interesul nostru de a scăpă de Boc şi Băsescu şi nu la câteva funcţii de consilieri şi parlamentari pe care va trebui să le împărţim cu liberalii", a precizat Radu Mazăre. Din Delegaţia constănţeană care participă la lucrările Consiliului Naţional al PSD mai fac parte şi preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, primarul de la Cumpăna, Mariana Gâju şi Cristinel Dragomir, secretar general al PSD Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii