Medic psihiatru din Constanța, agresat de un polițist local, după ce a interzis hingherilor să tragă cu arma lângă bolnavii psihici
Medic psihiatru din Constanța, agresat de un polițist local, după ce a interzis hingherilor să tragă cu arma
16 Jul, 2019 11:12
ZIUA de Constanta
5251
Marime text
Unul dintre cei mai apreciați medici psihiatri din Constanța, dr. Diana Cârjaliu, a ajuns cu mâna în ghips, în urma unei întâmplări care face praf imaginea Poliției Locale. Medicul spune că o echipă de hingheri, însoțită de doi polițiști locali, a intrat în curtea Secției de Psihiatrie fără a arăta vreun document care să le justifice prezența.
În curte, pe bănci, erau mai mulți pacienți cu probleme psihice, sub tratament, precum și angajați care îi supravegheau: „Nu au mai stat la discuții. Unul dintre hingheri s-a dus la mașină, a venit cu o armă pe care, brusc, a ridicat-o și a tras cu ea. S-a întâmplat într-o fracțiune de secundă. Când am văzut că ochește câinele, care stătea cuminte la vreo 4 metri distanță, am încercat să mă duc spre el, să îi spun că nu are voie să tragă cu arma aici, lângă pacienți”.
Pacienții au intrat în panică
Intervenția polițistului local a luat-o prin surprindere. Omul în uniformă a înlăturat „pericolul social”, imobilizând-o rapid. „A venit pe la spate, mi-a răsucit mâna cât a putut de tare, m-a împins cu toată puterea în zid. E un individ grăsuț, soliduț. Eu țipam să ia mâna de pe mine. Când mi-a dat drumul, celălalt polițist a venit cu o figură cam speriată și, ca să îi justifice acestuia agresivitatea, țipa la mine: Nu aveți voie să puneți mâna pe armă. Eu am țipat la ei: Dar voi aveți voie să trageți cu arma, aici?”. Șocată de violența cu care a fost imobilizată și îngrijorată de reacția de panică a pacienților, medicul psihiatru a intrat în secție pentru a lua legătura cu managerul. „În acest timp, hingherii au urcat cățelul transchilizat în dubă. Celălalt cățel s-a urcat singur, după prietenul lui. De ce a fost nevoie să folosească arma, nu-mi dau seama. Al treilea cățel a fugit”, detaliază medicul Diana Cârjaliu. Ea susține că cele trei animale nu erau un pericol. „Din contră, toți pacienții se bucură de prezența lor, îi mângâie. Din nefericire, la noi nu există noțiunea de câini terapeutici. Cultura românească este să îți fie teamă de câini”, constată medicul psihiatru.
Plângere penală împotriva polițistul agresor
Durerile mari de umăr și degetele amorțite au dus-o pe Diana Cârjaliu la Urgența spitalului unde i s-a pus mâna în ghips, primind 10 zile de îngrijiri medicale. Și-a scos și certificat medico-legal pentru a face plângere penală împotriva polițistului local. „Dacă un pacient sau un aparținător ar face plângere penală pentru că s-a tras pe lângă el cu arma, fie ea și cu tranchilizant, și i s-a pus viața în pericol, ar bubui toată țara, tot Ministerul Sănătății și toate asociațiile pacienților. În condițiile în care o femeie, medic șef de secție, ia atitudine, având în vedere că poartă răspunderea pacienților internați, și pentru asta a fost agresat de un polițist, probabil că unora li se pare normal”.
În raportul pe care polițistul local Marian Gherghina l-a făcut în ziua incidentul nu se menționează că hingherii au tras cu arma. „Intervenția polițistului a fost de îndepărtare a medicului de arma încărcată cu tranchilizante, care era în mâna veterinarului, și care putea fi un pericol prin descărcarea accidentală, atât pentru cei prezenți cât și pentru dumneaei. Intervenția a fost una minimă”, răspunde, în numele conducerii Poliției Locale Constanța, Valentina Chiriță. Ea nu comentează „brutalitatea” bărbatului, dar admite că șeful Poliției Locale își instruiește periodic angajații, cerându-le să pună accent pe atitudine, cu respect față de cetățean, să gestioneze cu calm situația. Referitor la plângere, „noi îi respectăm acest drept și lăsăm organele abilitate să își facă treaba”. Iar polițistul local și-a făcut datoria. În raportul său ar fi menționat chiar că nu a sancționat-o pentru că doamna doctor este un medic apreciat și un mare iubitor de animale și că situația s-a stins înainte de a degenera.
Sursa: evz.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Constantean 17 Jul, 2019 14:59 Intdeaga situatie arata un lant de nereguli si disfunctionalitati... Si cel mai de neînțeles e comportamentul polițistului care a agresat-o pe doamna doctor. N-ar fi nevoie de analiza mai atenta a celor care vor sa intre in politia locala?
- Un alt agresat 16 Jul, 2019 12:46 După modalitatea în are îexprima punctul de vedere Valentina ne dam seama de unde vine,, agresivitatea,, politiei locale nepregatiteRupe mana unui medic în incinta unde politia locala nu avea ce cauta și Valentina spune ca situația nu a degenerat! Vai de capul lor și a șefilor lor! Dacă nu ii instruiește cine trebuie sa ii instrui noi în penal și apoi în civil cu daune morale ep toate spetele! PS au amendat o femeie cu proteza la picior pt oprire: ce nemernici!