Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:46 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medicamentele, de noua ori mai scumpe de la 1 aprilie

ro

18 Mar, 2010 18:05 1167 Marime text

Pacienţii ar putea să plătească pentru un medicament şi de nouă ori mai mult decât în prezent, din cauza noii scheme de compensare a medicamentelor, a declarat astăzi, preşedintele Camerei Federative a Medicilor, Dan Pereţianu.

Reprezentanţii producătorilor de medicamenteestimează că peste 5,5 milioane de pacienţi cu boli cronice vor plăti, de la 1 aprilie, în medie cu 40% în plus pe medicamentele compensate, dacă proiectul de contract cadru al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va fi aprobat de guvern.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), data de 1 aprilie este una extrem de importantă pentru pacienţi şi pentru accesul lor la medicamente. "Guvernul, prin CNAS, doreşte modificarea sistemului de compensare a medicamentelor, de la referenţierea pe generic la cea pe clasă terapeutică. Astfel, România va face un pas înapoi, ajungând la nivelul tratamentului din urmă cu 30 de ani", a declarat directorul executiv al ARPIM, Dan Zaharescu.

Sursa: newsin.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii