Mesaj emoționant la un an de la dispariția prof. dr. Univ Gheorghe Dumitrașcu. „Tati, a trecut un an de când nu ne-am văzut decât în vise“

La un an de la moartea profesorului universitar doctor Gheorghe Dumitrașcu, fiica acestuia, Lavinia Dumitrașcu a postat pe contul său de Facebook un mesaj emoționant în care povestește cum au decurs ultimele clipe din viața tatălui ei. 

”Tati, a trecut un an de când nu ne-am văzut decât în vise…și-mi lipsește atât de mult…
Pe 13 ianuarie 2017, la Terapie intensivă tata își (ne) făcea planuri. Dormise toată noapte – cum n-o făcuse de ani de zile -, mi-a spus că nu-i mai e frică de moarte. Avea verva de altădată când mi-a spus că „poimâine, cu bastonul meu, o să mă plimb pe holuri, să încurajez bolnavii. Peste 2-3 zile, adu-mi manuscrisele cărții cu generalul (Eremia) și Nisipariul (monografia). Până atunci, termină-ți articolul despre unchiu Valere! Pe 17 ianuarie o să stau la tine în curte, dacă-mi dai voie, cu Zdrelea - câinele lui - lângă mine. Hai, că avem de muncă, fata tatii, doar așa știu și voi putea să trăiesc…”.
S-a simțit părăsit, uitat în spital. „M-a uitat lumea, Lavi. Nu mă sună nimeni, nu vine nimeni la mine.”. Eram, acolo, în salon, în fiecare zi, de multe ori pe zi, noi, copiii lui. Stăteam până începeau fibrilațiile, mergeam la o cafea, ne întorceam și tot așa…I-am explicat că telefonul nu poate suna la el, pentru că este la mine, și că starea lui de sănătate nu permitea vizite. Orice mică emoție îl putea ucide. Și așa, cu noi, fibrilațiile își făceau de cap. Mi-a spus cine vrea să vină „acum”. Nu erau rude, nici prieteni apropiați, ci copii de-ai lui, foști elevi și studenți. Le-am spus după ce… și-mi cer iertare că nu i-am chemat atunci, dar, l-am protejat cât am putut. Se simțea părăsit de oameni…Nu era: telefoanele se înroșeau cu întrebări referitoare la sănătatea lui. În fiecare zi, îi „dădeam raportul” cine a sunat. Știa că era iubit. I se dovedise, odată în plus, atunci când cu „cetățenia”. Pentru „atunci” vroia să mulțumească, „după ce mă fac bine”, oamenilor care l-au sprijinit și presei. Nu se așteptase la un asemenea sprijin moral. „Știi, Lavi, și de bucurie poate să-mi crape inima”…
Vroia să trăiască, pentru că avea de lucru. Asta a făcut toată viața. Abia aștepta să ne ia mama, pe mine și pe Deci, în tabără, ca să poată lucra în liniște. De-abia plecam și ne scria scria. Îi era dor. Era dependent de dragostea pentru noi. Și noi de-a lui. Ne-a iubit enorm, așa cum l-am iubit și noi. A reușit să supraviețuiască după ce a murit mama - și acum îi vizualizez ținându-se de mână -, dar noi, eu și fratele meu, eram cu el. Apoi, după alt morți apropiate, plecarea lui Virgil (Coman)…
Tati, a trecut un an și-mi lipsești tare. Am făcut tot ce trebuia, creștinește vorbind - artista familiei, Luminița, ți-a „pictat” cu bomboane colivele -. Dar, vreau, măcar o clipă, să mă iei în brațe și să-mi dai puterea de a merge mai departe. Fără tine. M-am „aruncat” în muncă, așa cum îmi spuneai mereu atunci când trebuia să depășesc un moment greu. Sper că am continuat să fiu Om, să ajut oameni și să scriu despre „misia” ta, Dobrogea. E datoria pe care ne-ai inoculat-o și pe care mi-o voi îndeplini până ne-om vedea…acolo.
Știi, durerea asta de-mi sfârtecă sufletul – ca atunci când îți era rău – se va dilua, dar nu va trece niciodată. Tu rămâi aici, puternic înrădăcinat în inima mea.
„Mormolocii” tăi mirciști ți-au urat „Drum lin, Dirigu!”. Eu doar vreau să te odihnești și să ne protejezi pe noi, cei rămași, și țara asta, care tare are nevoie de ajutor de-acolo, că de-aici… Doamne, ține-l pe tata lângă Tine, că Om bun a fost!” - este mesajul postat de Lavinia Dumitrașcu pe contul său de Facebook.