Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:52 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesaje de interes public Traian Cristea, primarul din Costinești – „Noi suntem 3.000 de suflete aici, ajungem repede la cei în vârstă să îi ajutăm“

ro

26 Mar, 2020 10:33 3910 Marime text
Toate măsurile prevăzute în ordonanțele militare privind instituirea stării de urgență în România, pe fondul epidemiei de Coronavirus, au fost luate la nivelul comunei Costineși.
Traian Cristea, primarul comunei Costinești, a declarat pentru ZIUA de Constanța că toate persoanele aflate în categoria de vârstă vulnerabilă au fost identificate și sunt în atenția autorităților, pentru a le fi oferit tot sprijinul de care au nevoie. „I-am identificat pe toți cei de peste 65 de ani, îi știm, am fost la ei, am vorbit. Noi suntem 3.000 de suflete aici, ajungem repede la cei în vârstă și cu probleme, să îi ajutăm“.
Primarul a precizat că, la nivelul comunei, sunt șapte persoane aflate în autoizolare, la domiciliile proprii. „Acești oameni sunt supravegheați de reprezentanții Poliției, iar noi îi sprijinim cum putem, comunicăm cu ei și le achiziționăm contracost cele necesare, ținem legătura să știm cum sunt“.
De asemenea, edilul a precizat că oamenii respectă toate măsurile și interdicțiile în vigoare, iar autoritățile locale țin continuu legătura cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, ai Poliției și ai Armatei, pentru a implementa toate măsurile și recomandările, pe fondul epidemiei.

Citește și:
COTAR pune la dispoziție gratuit mașini pentru personalul medical și persoanele cu dizabilități


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii