Mesajul de Crăciun al premierului Victor Ponta
Mesajul de Crăciun al premierului Victor Ponta
24 Dec, 2014 13:30
ZIUA de Constanta
1793
Marime text
„A fost un an lung, a fost un an greu, a fost un an cu lucruri bune, a fost un an și cu lucruri greșite și pentru mine un an în care pot să învăț mai mult din înfrângeri decât din victoriile pe care le-am avut. Faptul că avem în față un an în care poate înțelegem toți că avem o șansă extraordinară să dovedim că cei care au murit acum 25 de ani n-au murit degeaba și că noi am învățat nu doar din lucrurile rele și din lucrurile bune că avem atât de mult de făcut", spune Victor Ponta, într-un mesaj de Crăciun postat pe Facebook.
Șeful Executivului menționează că, în cei 25 de ani care au trecut de la Revoluția din 1989, România s-a schimbat în bine, apreciind, însă, că mai sunt încă multe lucruri de făcut și vorbește despre „semnificația specială" pe care o are sărbătoarea Nașterii Domnului din acest an.
„Anul acesta, Crăciunul are o semnificație specială: 25 de ani de la Revoluție, atunci când oameni tineri și mai puțin tineri și-au dat viața, atunci când am schimbat cu adevărat un sistem, sistemul comunist. Mă gândesc de fiecare dată cu o anumită nostalgie la faptul că aveam colegi de liceu, aveam profesori, aveam vecini, prieteni și toți ne gândeam ce lucru extraordinar facem: scăpăm de comunism, o să fie o viață altfel. Sper ca multe din speranțele noastre de atunci să nu se fi dovedit deșarte. Între timp, în cei 25 de ani, o spun cu toată convingerea că ne-am schimbat noi în bine, că țara s-a schimbat în bine, dar mai avem încă atât de multe lucruri de făcut", a precizat Victor Ponta.
"Vă urez tuturor Crăciun fericit! Vreau să fiți cât mai bucuroși alături de cei dragi și în 2015 să fim mult mai buni toți. (...) La mulți ani și sărbători fericite!", conchide Victor Ponta.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii