Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:10 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul lui Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale Nava-Şcoală „Mircea” pleacă mâine într-un nou marş internaţional

ro

19 Aug, 2018 14:19 2812 Marime text
Nava-Şcoală „Mircea”, ambasadorul onorific al Forțelor Navale Române pe mările și oceanele lumii, pleacă luni, 20 august, în cel de-al doilea marș internațional de instrucție din anul 2018.

Velierul românesc a participat la exercițiul naval demonstrativ dedicat sărbătoririi Zilei Marine Române, iar mâine, la ora 10.00, va părăsi Portul Militar Constanța și va lua cap-compas Portul Durres din Albania, unde va acosta după o săptămână de navigat pe apele a șase mări și două strâmtori maritime intercontinentale.

În cele 21 de zile de marș și 10 zile de staționare, Nava-Școală „Mircea” va mai face escale și în porturile Split (Croația) și Souda (Grecia).

Echipajul navei va fi format din 182 de membri, dintre care 38 de studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 43 de cadeți și 13 instructori germani, dar și 12 cadeți din Bulgaria, China, Marea Britanie, Polonia, Turcia și Ucraina.

Nava-Școală „Mircea” se va întoarce acasă, în Portul Militar Constanța, joi, 20 septembrie, după o lună de pregătire a viitorilor marinari militari români și străini.

De mâine, Bricul „Mircea" duce stindardul tricolor pe noi meleaguri, în al doilea voiaj de instrucţie de anul acesta. Bun cart şi să vă întoarceţi cu bine acasă! Onoare şi Patrie!, a postat pe Facebook Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii