Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:57 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Microhidrocentralele de la Agigea au fost pornite

ro

01 Apr, 2010 16:00 1947 Marime text

Compania Naţională ,,Administraţia Canalelor Navigabile" (CNACN) a pus în funcţiune microhidrocentralele de la ecluza Agigea datorită creşterii nivelului Dunării peste nivelul apei din canal, a anunţat azi compania. Potrivit CNACN, nivelul crescut al Dunării favorizează utilizarea microhidrocentralelor de la Agigea.

"Începând cu sfârşitul lunii februarie 2010, în baza contractului încheiat în 2009 între Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa şi S.C. Hidroelectrica S.A. - sucursala Hidrocentrale Buzău, microhidrocentralele produc energie electrică în capacitate de 2,5MW/h, respectiv 2,2 MW/h livrată în Sistemul Energetic Naţional", au spus reprezentanţii companiei.

Astfel, în condiţiile de ape înalte cu risc de producere de inundaţii Administraţia Canalelor Navigabile preia debite importante de apă din Dunăre contribuind astfel la reducerea riscului de inundaţii în aval. Nivelul Dunării la momentul actual este de 8,60 mrMB (metri reper Marea Baltică) iar nivelul canalului este de 7,60 mrMB. Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor, debitul Dunării este în creştere, ajungând în luna aprilie 2010 la cota de 9,01 mrMB.

Sursa: newsin.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii