Mihai Fifor, într-o videoconferință cu militarii din teatrele de operaţii şi misiuni externe
Mihai Fifor, într-o videoconferință cu militarii din teatrele de operaţii şi misiuni externe
24 Oct, 2018 19:39
ZIUA de Constanta
1853
Marime text
Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, s-au adresat miercuri, 24 octombrie, într-o videoconferinţă, militarilor români din teatrele de operaţii din Afganistan, Kosovo și Bosnia și Herţegovina, precum şi militarilor aflați în Polonia, cu ocazia Zilei Armatei României.
Militarii români au prezentat analiza situației de securitate din zonele de responsabilitate, stadiul de îndeplinire a misiunilor și au raportat că starea de sănătate și nivelul moralului personalului sunt foarte bune.
„Ziua Armatei României reprezintă un reper important, nu doar în calendarul tradiţiilor militare, ci pentru întreaga noastră naţiune, o zi în care cinstim trecutul glorios al armatei noastre, în care preţuim prezentul şi ne gândim cu speranţe la viitor. Ţara datorează, în egală măsură, respect şi gratitudine şi militarilor aflați în activitate.
Locul României în Alianţa Nord-Atlantică şi accederea în familia Uniunii Europene au fost asigurate şi prin contribuţia militarilor noştri, care, luptând cu arma în mână, alături de aliaţi, au demonstrat, în misiunile executate în teatrele de operaţii, seriozitatea şi consecvenţa României în a-și îndeplini angajamentele şi obligaţiile asumate.
Vă asigur, dragi camarazi, de întreaga noastră preţuire şi vă aşteptăm sănătoşi acasă, cu misiunile îndeplinite, aşa cum ne-aţi obişnuit, la standarde impecabile. Vă mulţumesc, dragi colegi, pentru seriozitatea cu care vă îndepliniţi misiunile!”, a transmis ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, militarilor aflaţi misiuni, în afara graniţelor ţării, mulţumindu-le totodată, pentru modul în care își fac datoria faţă de ţară, departe de familii, asigurându-i de tot sprijinul din partea ministerului.
În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 650 de militari, alţi aproximativ 250 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.
Sursa foto: Ministerul Apărării Naționale
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii