Mihnea Motoc şi secretarul Forţelor Navale ale SUA, despre creşterea prezenţei capabilităţilor americane în Marea Neagră
Mihnea Motoc şi secretarul Forţelor Navale ale SUA, despre creşterea prezenţei capabilităţilor americane
21 Jun, 2016 16:52
ZIUA de Constanta
1888
Marime text
Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, l-a primit astăzi la sediul ministerului, pe secretarul Forţelor Navale ale SUA, Ray Mabus.
Discuţiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe dimensiunea de apărare a Parteneriatului Strategic dintre SUA şi România, precum şi pe priorităţile aliate în pregătirea Summit-ului NATO de la Varşovia.
În plan bilateral, a fost apreciat nivelul excelent de cooperare militară în cadrul proiectelor comune în domeniul naval şi importanţa acestora în actualul mediu de securitate complex şi imprevizibil din estul Europei. Oficialul american a reiterat angajamentul de substanţă al autorităţilor americane pentru consolidarea cooperării bilaterale între forţele navale ale celor două state, inclusiv prin creşterea prezenţei capabilităţilor americane în Marea Neagră, pentru intensificarea programului de exerciţii şi alte forme de pregătire în comun cu forţele române.
În ceea ce priveşte cooperarea în cadrul aliat, ministrul Motoc a exprimat apreciere pentru susţinerea SUA în adoptarea unei abordări echilibrate cu privire la prezenţa înaintată a Alianţei pe întregul flanc estic, inclusiv a propunerilor avansate de România pentru zona de sud a acestuia. A exprimat încrederea că această susţinere va fi continuată şi după Summit-ul NATO de la Varşovia, în vederea implementării deciziilor luate.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii