Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:39 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La mulţi ani - 2012 Mii de locuitori ai Constanţei au ieşit în stradă

ro

01 Jan, 2012 04:34 1215 Marime text

Marile bulevarde, dar nu numai, au fost pline ochi de tineri, bătrâni sau copii. Cu sticle de şampanie şi petarde în mână ei au întâmpinat în stradă noul an.

Cerul a fost luminat de zgomotoasele petardele multicolore care au speriat toţi câinii maidanezi aciuaţi pe lângă blocuri. Deocamdată, nu a fost semnalat nici un incident major.

Cei mai mulţi constănţeni s-au adunat, conform tradiţiei, pe bulevardul Tomis şi în Piaţa Ovidiu.

Reamintim că preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat pentru gândul că priorităţile constănţenilor sunt altele. "Nu organizăm Revelionul anul acesta pentru că suntem săraci, ne-a luat Guvernul Boc şi la Consiliul Judeţean şi la Primărie toţi banii", susţine şeful CJ Constanţa. "Fiecare consideră priorităţile în funcţie de specificul fiecărei zone. Considerăm că este mai importantă viaţa pensionarilor, a celor fără locuri de muncă şi a celor cu familii numeroase care sunt săraci şi nu au suficientă hrană şi căldură şi trebuie ajutaţi, decât să facem un spectacol grandios care să coste cât mesele pensionarilor", spune Constantinescu. El a mai spus că în municipiu a fost organizat un orăşel al copiilor unde au fost zilnic spectacole pentru copii şi tineri şi unde au cântat Anda Adam şi alte trupe în vogă.

 Vom reveni.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii