Mii de militari vor participa la exercițiul multinațional Saber Guardian 2019. Activități vor avea loc și în poligonul de la Capu Midia
Mii de militari vor participa la exercițiul multinațional Saber Guardian 2019. Activități vor avea loc și
18 May, 2019 13:30
ZIUA de Constanta
2733
Marime text
Aproximativ 8.000 de militari din șase țări (Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, România, Ungaria și Statele Unite ale Americii) vor participa, în perioada 3-24 iunie, la exercițiul multinațional Saber Guardian 2019 (SG19), condus de Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR) și Statul Major al Forțelor Terestre al Armatei României, care se va desfășura pe teritoriile Bulgariei, României și Ungariei.
Potrivit MApN, SG19 are ca principal obiectiv evidențierea coeziunii, unității și solidarității statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă și concentrare a forțelor în timp scurt, oriunde în Europa.
Activitățile de instruire în comun planificate în cadrul SG19 includ exerciții tactice de stat major și cu trageri de luptă, forțări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a Regimentului 2 Cavalerie al SUA din Germania în România, precum și activități cu specific medical.
Pentru eficientizarea activităților de instruire în context internațional, SG19 a fost conexat cu o serie de alte exerciții naționale si multinaționale, numărul total de militari participanți ridicându-se, astfel, la aproximativ 13.500 de militari din 14 țări aliate și partenere(Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, R. Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina, și SUA), dintre care 7.600 vor reprezenta Armata României.
SG 19 și exercițiile conexate planificate pe teritoriul țării noastre se vor desfășura, în principal, în poligoanele de instruire și zonele Cincu, Babadag, Smârdan, Capu Midia, Boboc, Bordușani.
Exercițiul Saber Guardian se organizează anual începând cu 2013, fiind găzduit, până în prezent, prin rotație, de Bulgaria, România și Ucraina. Începând cu anul 2017, Saber Guardian a devenit un exercițiu bienal. SG19 este inclus în Programul exercițiilor întrunite ale Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creșterii interoperabilității la nivel întrunit și multinațional cu forțele națiunilor aliate și partenere.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii