Militarii britanici care au luptat în războiul din Irak ar putea fi judecați pentru crimă

02 Jan, 2016 13:17
ZIUA de Constanta
1940
Marime text
Militarii britanici care au luptat în războiul din Irak ar putea fi judecați pentru crimă, a declarat azi Mark Warwick, șeful instituției însărcinate să ancheteze aceste acuzații, Iraq Historic Allegations Team (IHAT), transmite AFP.
"Anchetăm acuzații grave în cadrul IHAT, printre care acuzații de crimă, pentru care cred că există dovezi importante pe care să le predăm autorității însărcinate cu judecarea și inculparea" militarilor, SPA (organul de urmărire penală din Marea Britanie — n.r.), a declarat Warwick într-un interviu acordat cotidianului The Independent. "Trebuie să discutăm cu SPA ca să vedem dacă (aceste cazuri) pot fi calificate drept crime de război", a adăugat Warwick, fost inspector de poliție.
Potrivit ultimului raport trimestrial al IHAT, publicat în noiembrie, acest organism gestionează cazurile a 1.514 victime, de șase ori mai multe decât în momentul creării acestui organism, în 2010. Unul dintre cazurile cele mai emblematice este cel al lui Baha Moussa, recepționer la un hotel, mort în 2003 la Basra (sudul Irakului) după ce a suferit "o serie îngrozitoare de violențe gratuite" din partea membrilor primului batalion al Queen's Lancashire Regiment (1QLR), potrivit unei anchete publice britanice din 2011.
Activitatea IHAT urma să se încheie în 2016, dar numărul cazurilor ar putea determina prelungirea operațiunilor IHAT până în 2019, an în care finanțările acordate acestui organism încetează.
"Ritmul incredibil de lent în care IHAT realizează investigațiile privind acuzațiile de crimă comise de militari britanici împotriva civililor irakieni este pur și simplu inacceptabil", a declarat Carla Ferstman, directoarea organizației pentru apărarea drepturilor omului Redress, pentru ziarul The Independent.
Circa 120.000 de militari britanici au servit în Irak în timpul conflictului. Trupele combatante s-au retras în iulie 2009, iar armata britanică în mai 2011, după opt ani de prezență în această țară.
Sursa text: AGERPRES
Sursa foto: Jurnalul.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii