Ministrul apărării naționale, la Helsinki pentru Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale UE
Ministrul apărării naționale, la Helsinki pentru Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele
27 Aug, 2019 19:12
ZIUA de Constanta
1758
Marime text
Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, va participa, în zilele de 28 și 29 august, la Helsinki, Finlanda, la Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale UE.
Reuniunea va fi prezidată de către Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini, iar la lucrări au fost invitaţi să participe Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, şi Secretarul General adjunct al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix.
Programul activității va include o serie de sesiuni de lucru în cadrul cărora vor fi abordate tematici cu privire la prezența maritimă coordonată, inteligența artificială și noile tehnologii, precum și la impactul schimbărilor climatice şi ale mediului înconjurăror asupra securităţii şi apărării.
De asemenea, în a doua parte a zilei de 29 august, va avea loc o sesiune comună împreună cu miniștrii de externe, focalizată pe aspectele de actualitate din domeniul amenințărilor hibride.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii