Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:08 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Sănătăţii a găsit soluţii pentru trei medicamente oncologice

ro

17 Feb, 2017 11:26 1641 Marime text
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că au fost găsite soluţii pentru a aduce în ţară trei medicamente oncologice, prin Unifarm, acestea având deja stabilite preţurile, apoi vor urma altele, scrie România TV.

"Comisiile oncologice ale Ministerului Sănătăţii au evaluat necesarul de medicamente oncologice din spitale. Pentru trei avem deja stabilite preţurile. Medicamentele vor fi aduse pe nevoi speciale, prin Unifarm", a explicat ministrul. 

Florian Bodog a spus că vor fi găsite soluţii şi pentru celelalte medicamente care lipsesc din spitale. 

"Vom găsi soluţii şi pentru celelalte medicamente", a mai spus ministrul, precizând că în ultima şedinţă de Guvern alte 13 medicamente noi au fost incluse pe lista de compensate, printre care şi oncologice, scrie News.ro.

"Grija noastră este îndreptată spre pacienţi. Am introdus 13 medicamente noi pe listă, iar lista rămâne deschisă pentru orice medicament nou avizat de Agenţia Naţională a Medicamentului", a adăugat Bodog.

Producătorii de medicamente, dar şi asociaţiile pacienţilor i-au atras atenţia ministrului, în urmă cu o săptămână, că scăderea preţurilor la medicamente cu 35 la sută va duce la reducerea accesului la peste 150 de produse şi dispariţia de pe piaţă a altor câteva zeci.


Sursa foto: bihoreanul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii