Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, la sedința solemnă de guvern, de la Alba Iulia (galerie foto)

ro

29 Nov, 2018 16:05 1584 Marime text
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a participat la ședința solemnă de Guvern organizată la Alba Iulia, dedicată celebrării Zilei Naționale a României în anul Centenarului Marii Uniri.

„Este o onoare și o responsabilitate importantă să fac parte din Guvernul României la momentul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire! Solemnitatea momentului a fost întărită de organizarea ședinței de guvern chiar în Sala Unirii, la Alba Iulia, unde, în urmă cu o sută de ani, delegații din Transilvania au hotărât Unirea cu România si a fost semnat actul Marii Uniri. Celebrarea a 100 de ani de la unire reprezintă un moment bun pentru a privi spre viitor. Din perspectiva ministerului pe care îl conduc, promovarea României este o prioritate, dar și o datorie, deopotrivă. România merită să fie cunoscută la nivel mondial. Suntem mândri de frumusețea și de potențialul acestei țări și este momentul ca acestea să fie recunoscute la adevărata valoare. Măsurile luate de executiv în domeniul turismului s-au bazat pe dezvoltarea domeniului pe termen lung, fără a neglija, însă, prezentul. Voucherele de vacanță au avut un impact imediat, și-au dovedit valoarea aproape instantaneu, de aceea vor fi menținute în următorii ani. Toate celelalte măsuri luate în ultima perioadă, de la TVA redus la 5%, la garantarea pachetelor turistice și modificări legislative importante pentru domeniu au ca scop creșterea sectorului turistic și, implicit, a întăririi imaginii României ca importantă destinație turistică”,  a declarat ministrul Turimului, Bogdan Trif, cu ocazia ședinței solemne de guvern de la Alba Iulia.


Executivul a marcat celebrarea Centenarului la Alba Iulia printr-o serie de activități complementare ședinței de guvern. Astel, miniștrii cabinetului condus de doamna prim-ministru Viorica Dăncilă au mers la Catedrala Ortodoxă a Reîntregirii din Alba Iulia, de altfel, locul unde a avut loc ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, pe 15 octombrie 1922, ca suverani ai României Mari.

Apoi, membrii guvernului au depus o coroană de flori la Statuia ecvestră a domnitorului Mihai Viteazul.


Sursa foto: Ministerul Turismului 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii