Mircea Băsescu este grav bolnav în penitenciar. Spune asta Traian Băsescu. De ce suferă fratele fostului președinte

01 Jun, 2017 06:35
ZIUA de Constanta
6247
Marime text
Traian Băsescu spune că fratele său este la Penitenciarul Jilava pentru că este foarte bolnav, deşi ar fi trebuit să fie eliberat din septembrie 2016.
Fostul preşedinte mai spune că fratele său, Mircea Băsescu, se află la Penitenciarul Jilava, pentru că este foarte bolnav şi trebuia eliberat din septembrie anul trecut.
Tribunalul Constanţa a respins definitiv, în 29 martie, cererea de eliberare condiţionată formulată de Mircea Băsescu după ce a executat nouă luni din pedeapsa de patru ani de închisoare primită pentru trafic de influenţă. Instanţa a stabilit că Mircea Băsescu poate formula o nouă cerere de eliberare condiţionată peste trei luni.
Sursa foto: ZIUA de Constanta

"Am fost duminică la Jilava. Fratele meu e acolo pentru că i-au introdus 5 stenturi. Nu mai putea merge. Nu îi mai circula sângele. El trebuia eliberat din septembrie, anul trecut.", a spus Traian Băsescu, miercuri seară, la B1 TV.
Tribunalul Constanţa a respins definitiv, în 29 martie, cererea de eliberare condiţionată formulată de Mircea Băsescu după ce a executat nouă luni din pedeapsa de patru ani de închisoare primită pentru trafic de influenţă. Instanţa a stabilit că Mircea Băsescu poate formula o nouă cerere de eliberare condiţionată peste trei luni.
Sursa foto: ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii