UPDATE Mircea Dobre de la „Dobre şi Fiii”, declarat incompatibil de ANI
UPDATE: Mircea Dobre de la „Dobre şi Fiii”, declarat incompatibil de ANI
11 Jul, 2013 10:55
ZIUA de Constanta
4354
Marime text
Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a şase consilieri locali: VĂDUVA SILVIU (C.L. al Sectorului 6, București), TĂMÂIAN MARIA (C.L. al Comunei Cicârlău, Jud. Maramureș), HAICAN IOAN (C.L. al Comunei Cosmești, Jud. Galați), DOBRE MIRCEA (C.L. al Municipiului Constanța, Jud. Constanța), TUDORANCEA ALEXANDRA CORNELIEA (C.L. al Municipiului Piatra Neamț, Jud. Neamț) și BOȚOACĂ ION (C.L. al Comunei Tisău, Jud. Buzău).
Starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcții și calități, precum și a emiterii unor acte administrative de pe urma cărora au existat foloase materiale pentru persoanele evaluate, contrar prevederilor legale, astfel:
1) VĂDUVA SILVIU s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 ianuarie 2011 – 28 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan, calitatea de funcționar public în cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, funcția de Consilier local în cadrul C.L. al Sectorului 6, București, precum și funcția de membru al Consiliului de Administrație în cadrul Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice București. Astfel, VĂDUVA SILVIU nu a respectat dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate […] în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice […] în cadrul regiilor autonome […] ”.
2) TĂMÂIAN MARIA SILVIU s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 07 iulie 2008 – 18 iunie 2012, întrucât a deținut, simultan, calitatea de Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Cicârlău, Jud. Maramureș, și funcția de consilier personal al Primarului Comunei Cicârlău. Astfel, TĂMÂIAN MARIA SILVIU nu a respectat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de consilier local […] incompatibilă cu calitatea de […] angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv”.
3) HAICAN IOAN s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât în perioada exercitării mandatului de Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Cosmești, Jud. Galați, S.C. DIVERS PREST COM S.R.L. (societate în cadrul căreia acesta deține funcția de administrator și calitatea de asociat) a furnizat diverse produse către Primăria Comunei Cosmești, conform facturilor emise, în sumă totală de 43.735,41 Lei.
4) DOBRE MIRCEA s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de Consilier local în cadrul C.L. al Municipiului Constanța, Judeţul Constanța, a încheiat prin intermediul S.C. Dobre & Fiii S.R.L. (societate în cadrul căreia acesta deține funcția de administrator și calitatea de asociat) diverse contracte de furnizare produse cu Primăria Municipiului Constanța, în valoare totală de 4.355.258,2 Lei.
Astfel, HAICAN IOAN și DOBRE MIRCEA nu au respectat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Consilierii locali care au funcția de [...] administrator […] precum și calitatea de […] asociat la societăți comerciale cu capital privat […] nu pot încheia contracte […] cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile […] aflate în subordinea ori autoritatea consiliului local respectiv […]”.
5) TUDORANCEA ALEXANDRA CORNELIEA s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21 ianuarie 2009 – 27 iunie 2012, întrucât, a deținut, simultan, funcția de Consilier local în cadrul C.L. al Municipiului Piatra Neamț, Jud. Neamț, și funcția de Director executiv proiect în cadrul S.C. PUBLISERV S.R.L. Astfel, TUDORANCEA ALEXANDRA CORNELIEA nu a respectat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcția de consilier local [...] este incompatibilă cu funcția de [...] director, [...] la [...] societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local [...]”.
6) BOȚOACĂ ION s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Tisău, Jud. Buzău, ca urmare a încheierii unor contracte de prestări servicii între Primăria Comunei Tisău și S.C. TISAIKO S.R.L. (societate în cadrul căreia mama acestuia deține calitatea de asociat și funcția de administrator), respectiv S.C. FORT CONSTRUCT S.R.L. (societate în cadrul căreia acesta deține calitatea de asociat). Astfel, BOȚOACĂ ION nu a respectat dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Consilierii locali care au funcția de [...] administrator […] precum și calitatea de […] asociat la societăți comerciale cu capital privat […] nu pot încheia contracte […] cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile […] aflate în subordinea ori autoritatea consiliului local respectiv […]”.
Totodată, acesta a încălcat și regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, întrucât a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Local al Comunei Tisău, Jud. Buzău, privind rectificările bugetului propriu al Comunei Tisău pe anul 2010, prin care s-a decis semnarea și executarea contractelor de prestări servicii încheiate între Primăria Comunei Tisău și firmele menționate mai sus. Astfel, BOȚOACĂ ION a încălcat dispozițiile art. 46 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „Nu pot lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local”, cât și dispozițiile art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Consilierii […] consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii”.
Toate persoanele menționate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistați sau reprezentați de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Cu excepția lui DOBRE MIRCEA și BOȚOACĂ ION, toate persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare puncte de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 11 iulie 2013
UPDATE: Ce spune Mircea Dobre
Contactat telefonic, Mircea Dobre a precizat că nu ştia despre comunicatul celor de la ANI. „Lăsaţi-mă să citesc, să mă edific”, a precizat consilierul local. Întrebat de ce nu a trimis la ANI niciun punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare, Mircea Dobre a menţionat că reprezentanţii ANI „mint”. „Am o adresă de la ei. Nu am trimis niciun punct de vedere pentru că nu am avut la ce. În adresă nu erau menţionate acuzele care mi se aduc”, a declarat Mircea Dobre. Consilierul local a promis că ne va pune la dispoziţie adresa ANI.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii