Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:43 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mircea Dobre, deputat PSD de Constanţa, despre impozitul pe turism (document)

ro

20 Sep, 2016 18:13 3137 Marime text
Astăzi, cu 200 de voturi pentru și 12 abțineri, în Camera Deputaţilor, a fost adoptat proiectul de lege privind impozitul specific unor activităţi din domeniul turistic, hotelier. Actul normativ prevede introducerea unui impozit specific, începând cu 1 ianuarie 2017, pentru persoanele juridice care au activități în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri și alimentație publică. Cel care a inițiat proiectul legislativ este Mircea Titus Dobre (PSD), deputat de Constanța.

„Azi a fost ultimul vot pentru adoptarea proiectului de lege privind Impozitul Specific unor Alte Activităţi al cărui iniţiator sunt. Vreau să mulţumesc tuturor partidelor şi colegilor care au înţeles ce înseamnă turismul, să mulţumesc tuturor federaţiilor patronale şi asociaţiilor de profil din turism pentru dezbaterile la care au participat şi pentru susţinerea acordată. Am convingerea că este o lege bună indiferent ce s-a spus în spaţiul public de răuvoitori”, a scris, pe Facebook, Mircea Dobre. 


Noua lege introduce un impozit diferenţiat, care va fi calculat în funcţie de suprafaţa şi locaţia afacerii. Cu cât suprafaţa e mai mare şi restaurantul mai aproape de zonele centrale din marile oraşe, cu atât impozitul forfetar anual va fi mai mare. Comparativ cu varianta iniţială a legii, micilor antreprenori li s-a mărit impozitarea.   
 
Formula de calcul a impozitului forfetar pleacă, în cazul restaurantelor, de la un impozit standard de 1400 de lei, la care se aplică o serie de coeficienţi, în funcţie de rangul localităţii, sezonalitate, zona şi, cel mai important, suprafaţă.
 
La impozitul forfetar în funcţie de rangul localităţii, parlamentarii au crescut coeficientul de impozitare cu un punct. În municipii se plăteşte în funcţie de zonă. Sunt patru zone - de la A la D -, zona A este cea mai scumpă, zona D cea mai ieftină. La rândul lor, municipiile sunt împărţite în trei categorii:
  • Bucureşti (cel mai scump)
  • Braşov, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Sibiu Timişoara
  • celelalte municipii   
Potrivit StartupCafe.ro, la modul de calcul al impozitării în funcţie de sezonalitate, s-au redus coeficienţii pentru staţiunile turistice de interes naţional de la 0,35 la 0,30, pentru staţiuni turistice de interes local de la 0,15 la 0,10. Conform datelor disponibile la Autoritatea Naţională pentru Turism, există 41 de staţiuni de interes naţional şi 48 de interes local.  
 
Noua lege prevede că impozitul specific anual pe unitate este în suma de 1500 lei pentru următoarele categorii de activităţi, aferente codului CAEN 5610:
  • vânzători ambulanţi la tonete de îngheţată
  • cărucioare mobile care vând mâncare
  • prepararea hranei la standuri din pieţe. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii