Mircea Geoană - pe scena Congresului spre finalul lucrărilor

16 Oct, 2010 22:34
ZIUA de Constanta
857
Marime text
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a apărut, sâmbătă seara, pe scena
Congresului Extraordinar al PSD, alături de colegii din conducerea
formaţiunii, după mai bine de trei ore de la începerea lucrărilor
forului suprem al formaţiunii.
La începutul Congresului, liderul Senatului a putut fi observat în primele rânduri ale Sălii Palatului, alături de colegii săi social-democraţi din organizaţia Dolj, judeţ pe care îl reprezintă în Parlamentul României.
Mircea Geoană a urcat pe scenă cu puţine secunde înaintea discursului liderului de onoare al PSD, Ion Iliescu, şi imediat după ce vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu, a prezentat rezoluţia PSD prin care partidul se obligă să nu colaboreze sub nicio formă cu PDL.
Imediat după ce a urcat pe scenă, Mircea Geoană s-a îndreptat spre zona unde era aşezată Ecaterina Andronescu, i-a salutat apoi pe vicepreşedinţii PSD Dan Nica şi Robert Negoiţă şi s-a aşezat pe un scaun din primul rând, în direcţia opusă mesei la care se aflau liderul PSD, Victor Ponta, preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, precum şi liderul de onoare al PSD, Ion Iliescu.
Nici la Liga Aleşilor Locali liderul Senatului nu a fost prezent pe scenă, alături de liderii social-democraţi, el putând fi remarcat în sală, printre aleşii locali ai partidului.
Tot în timpul desfăşurării Ligii, mass-media a dat publicităţii scrisoarea liderului Senatului transmisă social-democraţilor, în care critica inconsecvenţa din partid, dar şi renunţarea cu lejeritate la suspendarea preşedintelui.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii