Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:18 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mircea Toader neagă că ar fi intervenit ca Laurenţiu Mironescu să fie numit şef al Portului Constanţa

ro

28 Jul, 2011 17:34 1464 Marime text

Mircea Toader a fost audiat astăzi, timp de o oră, la sediul DNA, în calitate de martor, în dosarul de corupţie din Portul Constanţa, în care au fost puşi sub acuzare senatorul PDL Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu, informează agerpres.ro.

Toader susţine că audierea sa a fost cerută de avocaţii lui Mironescu, iar procurorii au dorit să afle motivul pentru care numele său apare într-o convorbire telefonică dintre Laurenţiu Mironescu şi fostul şef al Vămii Agigea, Aurelian Pilcă. „Am fost invitat să explic de ce apare numele meu într-o convorbire telefonică dintre Laurenţiu Mironescu şi un domn pe care nu îl cunosc şi am explicat că întâlnirea pe care am avut-o cu domnul Mironescu se referă la nişte proiecte legislative, de fapt cel mai important: un proiect privind legea pavilionului. În calitatea lui de preşedinte al Ligii Navale, de navigator, de fost deputat şi care cunoaşte sistemul şi pe care il susţin şi eu. Este nevoie ca România să aibă o lege a pavilionului, prin care navele să aibă din nou pavilion românesc. Să nu mai spunem, sau dumneavoastră spuneţi, că ne-am vândut flota. Flota este la armatori români, dar au pavilioane străine'" a declarat Toader, la ieşirea din sediul DNA.

Mircea Toader a negat informaţia că Laurenţiu Mironescu i-a cerut să îl ajute pentru a deveni şef al Portului Cosntanţa, subliniind că nici nu a făcut lobby pentru ca acesta să fie primit în audienţă de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că într-o perioadă cuprinsă generic între mai 2010 şi martie 2011, la nivelul autorităţilor vamale şi portuare din municipiul Constanţa s-a constituit un grup infracţional organizat având scopul de a controla instituţiile statului român cu atribuţii în activităţile de import-export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza DRAOV Constanţa, dar şi din municipiul Bucureşti.

„Grupul infracţional include un important număr de persoane, între care oameni politici deţinători ai unor importante funcţii de stat, cum ar fi cea de senator în Parlamentul României sau de secretar general al MAI, persoane cu funcţii de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicaţi în activitatea de import-export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România şi transportatori", susţin anchetatorii.

Potrivit DNA, în 22 octombrie 2010, inculpatul Banias i-a pretins inculpatului Eugen Bogatu, la vremea respectivă director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa SA, să îi remită cu titlu gratuit mai multe produse provenite din mărfurile confiscate şi aflate în gestiunea Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea.

„În schimbul acestor foloase materiale, în cursul anului 2010, Mircea Banias i-a promis inculpatului Bogatu că îşi va folosi influenţa deţinută în virtutea funcţiei sale pentru a direcţiona mai multe proiecte economico-administrative în sensul impus de interesele inculpatului Bogatu Eugen şi ale întregului grup infracţional. Astfel, Mircea Banias i-a promis lui Bogatu Eugen că se va implica personal în blocarea unui proiect de restructurare a autorităţii vamale de pe raza judeţului Constanţa şi a unui ordin ministerial care prevedea obligativitatea scanării tuturor containerelor din Portul Constanţa Sud Agigea, că va interveni pentru ca o persoană, care nu era agreată de grupul infracţional, să nu fie numită într-o funcţie de conducere în cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa şi că îşi va folosi influenţa pentru menţinerea în funcţie a unui fost director al Direcţiei Sanitar Veterinare Constanţa", susţin procurorii.

De asemenea, acesta a promis că va interveni pentru protejarea inculpatului Liviu Durbac, şeful Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea.

„Bunurile menţionate mai sus au fost puse la dispoziţia lui Mircea Banias, prin intermediul inculpaţilor Tudoran Dragoş-Iulian (comisionar vamal) şi Tudoran Horia-Dan, fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale", au constatat anchetatorii.

www.agerpres.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • tomass 28 Jul, 2011 18:34 Grupul infractiona a fost constituit in 1996 cind Pilca a lucrat alaturi de Fainarea la punctul vamal SUN SHIPPING .Sapunaru sef la DGV a sprijinit grupul (venea saptaminal la mare si Pilca umplea porbagajul masini cu produse si bani) vamesi stiu ca intra in port cu masina lui Sapunaru chipurile ca sa o spele.Dupa 2000 gruparea a fost preluata de Dinu Vama care la fel venea saptaminal la Costinesti unde Pilca si Fainarea veneau si prezentau raportul(plicu) la Vox Maris.Dupa 2004 plicul a ajuns la Rusanu de la liberali ce a inpus sefi la DGV si ANAF fini de cununie.O cloaca in care daca ai intrat greu mai iesi vezi cazul SUNAI .Cautati regina ? regina e in fiecare partid si sa numit Sapunaru, Dinu,Tanasescu si acum Blejnar.