Modificările Codului Penal, dezbătute astăzi, în sesiune extraordinară. Numeroase înlesniri, pentru condamnați
Modificările Codului Penal, dezbătute astăzi, în sesiune extraordinară. Numeroase înlesniri, pentru condamnați
03 Jul, 2018 07:33
ZIUA de Constanta
1768
Marime text
Senatul va dezbate marţi, în sesiune extraordinară, în calitate de primă Cameră sesizată, potrivit ordinii de zi a plenului, propunerea legislativă de modificare a Codului penal, act normativ care a primit luni raport favorabil din partea Comisiei speciale pentru legile Justiţiei.
Printre amendamentele admise în comisie figurează posibilitatea eliberării condiţionate dacă s-a executat o jumătate din pedeapsă, în loc de două treimi, cum este în prezent, în cazul în care pedeapsa cu închisoarea este mai mică de zece ani.
Un alt amendament îl vizează pe condamnatul care a împlinit vârsta de 60 de ani şi care poate beneficia de eliberare condiţionată, după executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei cu închisoarea, dacă aceasta nu depăşeşte zece ani sau cel puţin o jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de zece ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare.
Un amendament admis luni se referă la abuzul în serviciu, în sensul că pragul pentru această infracţiune a fost stabilit la nivelul salariului minim brut pe economie.
Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, reglementate expres prin legi, ordonanţe de guvern sau OUG, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de urgenţă sau ordonanţă de guvern, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afini până la gradul al II-lea, inclusiv, un folos material necuvenit şi prin acesta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 5 ani sau cu amendă, se precizează în amendament.
Totodată, parlamentarii majorităţii din comisie au votat un amendament care vizează abrogarea articolului privind neglijenţa în serviciu.
Articolul 308 din Codul penal - "Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane" - a fost modificat astfel încât, dacă prejudiciul va fi achitat, limitele pedepselor să se reducă la jumătate.
Potrivit modificărilor adoptate de comisie:
Dacă infracţiunile prevăzute la art. 295 şi 297-300 au produs un prejudiciu material, iar făptuitorul acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, limitele prevăzute la alin. (2) se reduc la jumătate. Dispoziţiile alin. (3) se aplică tuturor persoanelor care au comis împreună una dintre faptele prevăzute de alin. (1), indiferent dacă plata a fost efectuată doar de unul sau o parte dintre aceştia.
Articolul 295 se referă la delapidare, art. 297 - la abuz în serviciu, art. 299 - la folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, iar art. 300 - la uzurparea funcţiei.
De asemenea, termenele de prescripţie a faptelor cuprinse în Codul penal au fost reduse.
Altă modificare vizează alineatul (1) de la articolul 112 privind confiscarea extinsă, care, la propunerea Ministerului Justiţiei, a fost formulat astfel:
Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea, în baza elementelor de fapt şi a probelor administrate, că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei.
Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii