Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:46 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Module e-learning în domeniul noilor coduri, lansate de CSM

ro

22 Jun, 2015 21:03 1718 Marime text
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a lansat, astăzi, 24 de module e-learning și broșuri în domeniul noilor coduri penale și civile, elaborate în cadrul unui proiect de către formatori INM și experți externi. Lansarea a avut loc la sediul Institutului Național al Magistraturii (INM), în prezența unor oficialități române și străine, modulele fiind realizate în cadrul proiectului "Asistență pentru consolidarea capacității instituționale în domeniul formării judecătorilor și procurorilor pentru aplicarea noilor coduri".
Directorul INM, Octavia Spineanu Matei, a arătat că, în cadrul proiectului, începând cu 2012, au fost organizate 14 conferințe naționale, trei conferințe internaționale și 125 de seminarii, și au fost formați 3.129 de magistrați.
La rândul său, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a susținut că proiectele finanțate în cadrul programului de cooperare elvețiano-român - Fondul Tematic pentru Securitate - au o deosebită importanță pentru Ministerul Public, pentru că obiectivele acestor proiecte coincid atât cu unele din prioritățile asumate de procurori, cât și cu obligațiile stabilite pentru România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. El a apreciat că modulele de e-learning în domeniul noilor coduri reprezintă un moment important în domeniul formării profesionale a magistraților, INM având un instrument modern, rapid, mai puțin costisitor și mult mai eficient. "În ceea ce privește Codurile penal și de procedură penală, Ministerul Public, prin efortul propriu, a pus la dispoziția procurorilor din întreaga țară, încă din luna februarie 2014, o adresă de poștă electronică (...) la care pot formula întrebări", a explicat Nițu.
Evenimentul a marchat încheierea primei faze de implementare a proiectelor finanțate în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano — Român. Potrivit unui comunicat al CSM, proiectele implementate de Consiliu în parteneriat cu Institutul Național al Magistraturii contribuie la întărirea capacității sistemului judiciar pentru a face față provocărilor legislative și instituționale — intrarea în vigoare a celor patru coduri, precum și la îmbunătățirea activității de combatere a corupției și criminalității economico-financiare prin asigurarea resurselor financiare necesare pentru formarea profesională a corpului judiciar.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii