Moțiunea simplă pentru demiterea ministrului Muncii, dezbătută astăzi

19 Feb, 2018 07:31
ZIUA de Constanta
1522
Marime text
Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, depusă de Partidul Naţional Liberal, va fi dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.
Votul va fi dat miercuri, după cum a decis Biroul permanent al Camerei.
În moţiunea intitulată "Lia Olguţa Vasilescu - ministrul minciunii şi al injustiţiei sociale" liberalii afirmă că se impune demiterea ministrului Muncii ca urmare a ''incompetenţei de care a dat dovadă''.
"Se impune demiterea doamnei Lia Olguţa Vasilescu având în vedere incompetenţa crasă de care a dat dovadă în exercitarea mandatului de ministru, România fiind un caz unic în lume în care un salariat, în loc să primească salariu pentru munca prestată, este dator angajatorului", susţin liberalii.
PNL arată că peste două milioane de români au salarii mai mici, deşi li s-a promis că acest lucru nu se va întâmpla.
"Nu mai încercaţi să scăpaţi, doamnă ministru, pentru că este imposibil! Nici minciunile spuse cu convingere nu vă mai ajută! Fluturaşul de salariu este dovada. Românii au salarii mai mici sau, mai mult decât atât, trebuie să aducă bani de acasă la sfârşitul unei luni de muncă. Luni de zile aţi minţit că salariile nu vor scădea, ci vor creşte, iar de aici înainte nimeni nu mai are încredere în dumneavoastră şi în Guvernul din care faceţi parte. Aţi fost demascată de propria incompetenţă şi aţi continuat cu sfidarea populaţiei. (...) În ţări din Uniunea Europeană, miniştrii au demisionat pentru mai puţin, nu au fost dovediţi mincinoşi de milioane de oameni, aşa cum este cazul dumneavoastră. Iată câteva motive pentru care demisia în alb, pe care aţi afirmat că aţi semnat-o şi aţi depus-o la partid, să o trimiteţi la Guvern", precizează semnatarii moţiunii.
Aceştia spun şi că au fost operate în Revisal, până în prezent, 2,9 milioane de contracte de muncă dintr-un total de 6,3 milioane, cele mai multe fiind din mediul privat, şi întreabă de ce instituţiile statului nu aplică prevederile legii.
Liberalii atrag atenţia că au crescut salariile parlamentarilor şi ale miniştrilor şi îi cer Liei Olguţa Vasilescu să explice cum i-a scăzut salariul, în condiţiile în care ei susţin că aceasta ia cu 1.000 de lei mai mult.
Sursă: AGERPRES

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii