Mutu la Galatasaray, potrivit presei din Turcia
Mutu la Galatasaray, potrivit presei din Turcia
Adrian Mutu este cheia problemelor din atacul lui Galatasaray. Potrivit presei din Turcia, internationalul roman, care a fost pus pe lista de transferuri de catre Fiorentina ca urmare a problemelor extra-sportive ale jucatorului, este aproape de a ajunge la echipa antrenata de Gheorghe Hagi, Galatasaray Istanbul.
Publicatia turca Fanatik informeaza ca Galatasaray ar fi dispusa sa plateasca 5 milioane de euro Fiorentinei pentru internationalul roman, Mutu urmand a primi un salariu de 2 milioane euro pe sezon. Pentru atacant garanteaza antrenorul Hagi, care i-ar fi spus presedintelui Adnan Polat: "A facut greseli in trecut, dar acum este in plina maturitate fotbalistica. Am incredere totala in el".
Fiorentina a anuntat ca il va vinde pe Mutu in luna ianuarie 2011. Internationalul roman a marcat sapte goluri in primele cinci partide ale anului, insa a fost suspendat noua luni dupa ce a fost depistat pozitiv cu sibutramina. A revenit pe teren la sfarsitul lunii octombrie, insa in noiembrie s-a accidentat, devenind din nou indisponibil pentru echipa sa. La inceputul lunii decembrie, a fost titular in partida cu Cagliari, inscriind golul victoriei.
Mutu a tinut insa prima pagina a ziarelor dupa ce a fost implicat intr-un incident cu un chelner, iar de curand nu a participat la antrenamentul echipei, motivand printr-un sms ca a ramas inzapezit.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp