Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:56 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Neversea devine primul brand ambasador al campaniei “Culori pe cale de dispariție”

ro

02 Jul, 2019 14:29 2320 Marime text
Cel mai important festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA devine ambasador al campaniei “Culori pe cale de dispariție”, care aduce în atenția publicului cinci cauze pentru care WWF acționează în România - păduri, Dunăre și Deltă, ursul brun, sturionii și zimbrii. Platforma centrală a campaniei, www.culoripecalededisparitie.ro, își propune să crească în fiecare zi prin alăturarea de noi susținători, astfel încât subiectul protejării mediului înconjurător și a biodiversității să devină un subiect comun de conversație în viața comunității.
Organizatorii NEVERSEA s-au alăturat acestei campanii deoarece au obiective comune, unul dintre cele mai importante fiind diminuarea efectelor plasticului în natură (18% din populația de ton și pește spadă și 90% din păsările marine ale lumii au fragmente de plastic în stomac), cauză pentru care luptă, atât WWF România cât și NEVERSEA. În acest sens, anul acesta, în cadrul festivalului NEVERSEA, organizatorii au luat măsuri pentru prezența scăzută a plasticului, un pas important fiind faptul că, băuturile și mâncarea vor fi servite în ambalaje biodegradabile. În plus, pentru plasticul și aluminiul din festival, s-a mărit numărul de puncte de colectare față de ediția precedentă. Astfel, NEVERSEA se alătură campaniei și devine un mesager al WWF România, mesajul fiind unul despre importanța naturii și despre cât este de vital să o protejăm. Organizatorii festivalului NEVERSEA vor promova această campanie pe toate canalele sale, atât în timpul festivalului cât și în afara lui, începând de la social media pana la panouri de outdoor în întreaga țară, dar și în străinătate
Conform WWF România, intervenția umană a distrus peste 80% din zonele umede din Lunca Dunării și a întrerupt funcțiile ecologice ale Dunării și afluenților săi. Speciile și ecosistemele planetei dispar într-un ritm alarmant și accelerat - 60% din populațiile speciilor de vertebrate în ultimii 40 de ani. Iar odată cu ele mai dispare ceva pentru totdeauna. Ceva ce ne înconjoară în fiecare clipă. Ceva ce ocupă un loc important în cultura noastră și ne definește la nivel personal sau colectiv.
Culori pe cale de dispariție este o platformă WWF care își propune să aducă împreună cât mai multe comunități, artiști și branduri într-un efort comun de conștientizare și strângere de fonduri pentru salvarea acestor culori în natură și implicit a biodiversității planetei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii