Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
16:47 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ninsorile şi frigul nu părăsesc ţara noastră până vineri - Vezi prognoza meteo pe trei zile

ro

24 Feb, 2011 01:04 1666 Marime text

Vremea se încălzeşte uşor abia de sâmbătă. În weekend, ninsorile se reduc, norii se mai răresc, iar soarele iese de sub nori mai ales în jumătatea nordică a ţării, aşa că mercurul mai prinde curaj şi saltă ceva mai hotărât în termometre, până la valori şi de 4-5 grade cu plus.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până vineri după-masă prin care este anunţat un nou val de ninsori care se va porni încă de joi noapte. Aşadar, nici joi soarele nu se arată. Iarna pare că mai face un pas, iar temperatura aerului nu saltă nicăieri peste patru grade. Cele mai mici valori vor coborî la minus 6, poate chiar mai mult în nordul Moldovei. Nu scăpăm nici de ninsori. Vor fi active pe arii mari şi chiar abundente mai ales dimineaţa în Dobrogea, pentru ca apoi să se concentreze pe vestul şi sudvestul ţării. Precipitaţiile mixte nu lipsesc nici ele preferând Lunca Dunării, iar vântul va atinge în sudestul ţării şi 50-60 de km pe oră viscolind astfel ninsoarea.

În Capitală, tot iarna face legea. Norii vor sta adunaţi peste Bucureşti întreaga zi, vântul se simte şi el destul de hotărât, iar maxima nu saltă peste minus 1 grad, zero grade, valoare cu 5 grade mai mică decât ar fi normal. Presiunea atmosferică urcă uşor de la 757 mm coloană de mercur, valoare doar o idee mai mică decât cea de referinţă.

Munţii stau şi joi acoperiţi de nori. Ninsorile nu se opresc, ba chiar în Carpaţii Occidentali şi cei Meridionali vorbim de cantităţi serioase de precipitaţii. Vântul este totuşi moderat în general şi doar pe crestele înalte atinge cote supărătoare, dar temperatura aerului continuă să fie scăzută în staţiunile montane.

Pentru turiştii care sperau să nu trebuiască să agaţe în cui schiurile, ninsorile de la munte sunt o veste îmbucurătoare. Stratul de zăpadă continuă să crească de la o zi la alta, dar riscul de avalanşă impuse steag roşu la Vârfu Omu şi la Bâlea Lac. În schimb, deşi e mult mai puţină zăpadă, condiţiile de schi sunt ideale şi fără nici un risc de avalanşă la Arieşeni şi Predeal, cu aproximativ 25-26 de centimetri de omăt depus. La fel de frumos este şi la Sinaia, ca şi la Postăvaru, unde pârtiie au un stra de 22-41 de centimetri de zăpadă.

După pauza de miercuri, din sudul Banatului până în Maramureş, joi din nou preiau puterea ninsorile. Ninge şi în TransilvnaiaTransilvania, dar pe arii mai mici. Maximele sunt pozitive în general, dar mici, cu valori de 1 grad la Timişoara, 2 în Baia Mare şi Cluj şi cel mult 3 la Sibiu.

Şi în sud ninsorile se extind, mai ales în Oltenia, unde deja stratul de zăpadă e cel mai mare din ţară. Trecător, în Lunca Dunării, nu e exclus să dea câte o ploaie sau lapoviţă, dar vântul este aici intens şi neplăcut, în timp ce maximele sunt între minus 1 şi plus un grad. Dobrogenii au parte de ninsori mai ales dimineaţa, apoi sunt posibile lapoviţe şi chiar ploi, dar şi aici vântul e puternic, iar maximele abia dacă trec de pragul de îngheţ.

Şi în Moldova frigul se ascute, iar ninsorile sporesc. În sudul provinciei vântul suflă în rafale, iar maximele păstrează Moldova în plină iarnă, cu valori de minus 5-6 grade în nord până la cel mult minus 1 grad la Galaţi.

Ninsorile continuă şi vineri. Doar nord-vestul ţării ar putea să fie ceva mai ferit de fulgii de zăpadă, iar la malul mării precipitaţiile vin, cel mai probabil sub formă de ploi. În rest, vântul rămâne la fel de hotărât, iar maximele scad la valori de la minus 7 grade în nordul Moldovei şi în depresiunile transilvane până la cel mult un grad-două pe litporal şi nordvestul ţării.

Frig şi în Capitală vineri, cu minus 1 grad la amiază, fără soare şi cu ninsori când şi când.

Sâmbătă însă în sfârşit se mai opresc ninsorile. Rămân active la munte şi în sud-vest, dar în nord, de exemplu, iese soarele. Temperaturile însă rămân mici, cu minus 8 grade în nordul Moldovei şi cu valori de cel mult 4-5 grade ăn Cul şi Târgu Mureş.

Se mai îndreaptă vremea şi în Capitală sâmbătă, cu ceva raze de soare strecurate printre nori, fără ninsori, dar tot cu numai 0 grade la amiază.

Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii